MyWIZ, secretul contabililor de succes
Eurobarometru: Majoritatea europenilor consideră că tranziția verde ar trebui să fie mai rapidă

Eurobarometru: Majoritatea europenilor consideră că tranziția verde ar trebui să fie mai rapidă

Numărul 29-30, 26 iul. - 8 aug. 2023  »  Lumea în care trăim

Potrivit unui nou sondaj Eurobarometru publicat zilele trecute, o majoritate covârșitoare a europenilor (93%) consideră că schimbările climatice cu care se confruntă lumea sunt o problemă gravă, a anunțat Comisia Europeană, într-un comunicat. „Peste jumătate dintre respondenți cred că tranziția spre o economie verde ar trebui accelerată (58%), în contextul creșterilor bruște ale prețurilor la energie și al îngrijorărilor legate de aprovizionarea cu gaze naturale după invadarea Ucrainei de către Rusia. Din perspectivă economică, 73% dintre europeni sunt de acord că daunele cauzate de schimbările climatice implică costuri mult mai mari decât investițiile necesare pentru tranziția verde. Iar trei sferturi (75%) dintre europeni sunt de acord că acțiunile climatice vor fi un motor al inovării“, se menționează în comunicat.

Sprijin pentru reducerea emisiilor, pentru sursele de energie regenerabile și pentru eficiența energetică

Aproape 9 din 10 cetățeni ai UE (88%) sunt de acord că emisiile de gaze cu efect de seră ar trebui reduse la minimum, iar celelalte tipuri de emisii ar trebui compensate, astfel încât UE să poată deveni neutră din punct de vedere climatic cel târziu în 2050. Aproape 9 din 10 europeni (87%) consideră că este important ca UE să stabilească ținte ambițioase în ceea ce privește sporirea utilizării energiei din surse regenerabile, iar aproximativ la fel de mulți (85%) cred că este important ca UE să ia măsuri pentru îmbunătățirea eficienței energetice, de exemplu încurajând oamenii să-și izoleze locuințele, să-și instaleze panouri solare sau să-și cumpere automobile electrice. 7 din 10 cetățeni (70%) consideră că reducerea importurilor de combustibili fosili poate spori securitatea energetică și poate fi benefică din punct de vedere economic pentru UE.

Cetățenii sunt implicați, iau măsuri individuale și vor o reformă structurală

Cei mai mulți cetățeni din UE iau deja, la nivel individual, măsuri pentru combaterea schimbărilor climatice (93%) și fac în mod conștient alegeri sustenabile în viețile lor de zi cu zi. Întrebați cine trebuie să ia măsuri pentru a combate schimbările climatice, cetățenii au subliniat că sunt necesare alte reforme care să însoțească acțiunile individuale și au invocat în acest sens și responsabilitatea guvernelor naționale (56%), a UE (56%), a întreprinderilor și a industriei (53%).

De asemenea, cetățenii europeni se simt amenințați de schimbările climatice în viețile lor de zi cu zi. În medie, peste o treime dintre europeni se simt expuși personal riscurilor și amenințărilor legate de mediu și de climă, iar în șapte state membre, mai ales din sudul Europei, dar și în Polonia și Ungaria, peste jumătate dintre cetățenii europeni au acest sentiment. 84% dintre europeni sunt de acord că combaterea schimbărilor climatice și rezolvarea problemelor legate de mediu ar trebui să fie o prioritate pentru îmbunătățirea sănătății publice, iar 63% dintre respondenți sunt de acord că pregătirea pentru impacturile schimbărilor climatice poate genera beneficii pentru cetățenii UE.

La sondajul Eurobarometru special privind schimbările climatice au participat 26 358 de cetățeni ai UE din diferite categorii sociale și demografice, din toate cele 27 de state membre ale UE. Toate interviurile au fost realizate față-în-față, fie cu prezență fizică în locuințele respondenților, fie prin interacțiune video de la distanță.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.