Europenii sunt dispuși să plătească în plus pentru mașini noi cu emisii mai reduse
Numărul 3, 26 ian. - 1 feb. 2022 » Roza vânturilor
Peste trei sferturi dintre europeni (76%) consideră că producătorii de mașini ar trebui să fie obligați legal să reducă emisiile de la mașinile noi cât de mult se poate tehnologic, în timp ce aproape două treimi (65%) ar fi dispuși să plătească până la 500 de euro în plus pentru un vehicul nou cu emisii mai mici, arată datele unui sondaj realizat de Federația Europeană pentru Transport și Mediu (T&E), pe platforma YouGov, relatează Agerpres. „Industria auto susține că reducerea emisiilor unui vehicul este prea costisitoare, când, în realitate, va costa mai puțin decât o vopsire. Europenii doresc mașini mai curate și sunt dispuși și să plătească mai mult pentru asta", susține Fabian Sperka, coordonator în cadrul T&E. Potrivit sondajului, chiar dacă ar cumpăra o mașină second-hand, 50% dintre cei chestionați au spus că și-ar dori ca aceasta să îndeplinească o limită minimă legală de poluare, pe când doar 12% dintre aceștia nu sunt interesați de acest aspect.
În același timp, 77% din totalul celor chestionați sunt de părere că mașinile noi trebuie să respecte limite minime legale de poluare, indiferent de condițiile de trafic. În prezent, limitele actuale de poluare nu se aplică și călătoriilor scurte în oraș, cu porniri și opriri frecvente, când motoarele emit mai multe emisii, menționează realizatorii cercetării de specialitate.
„Reducerea poluării aerului este o prioritate majoră în Pactul Verde al UE, iar emisiile din transport sunt o sursă majoră de poluare a aerului. Noul standard Euro 7 pentru mașini este atât posibil, cât și absolut necesar, ca pas intermediar în tranziția către un transport curat. Este cu atât mai important cu cât guvernanții români evită cu orice preț să ia măsuri eficiente pentru reducerea poluării din transportul rutier”, menționează Mihai Stoica, director executiv al Asociației 2Celsius.
Reprezentanții Federației Europene pentru Transport și Mediu precizează că, la ora actuală, Comisia Europeană este interesată de poluarea reală a mașinilor pe întreaga lor durată de viață, în condițiile în care autovehiculele noi sunt verificate doar în primii cinci ani, sau la 100.000 km, chiar dacă durata lor de viață este mult mai mare, în special în sudul, centrul și estul Europei.
Statisticile oficiale arată că, în România, în fiecare an, peste 29.000 de oameni mor prematur din cauze asociate poluării, iar costurile sociale sunt cele mai mari din Uniunea Europeană, respectiv de peste 1.800 euro/cap de locuitor/an și de 3.002 euro/cap de locuitor/an la nivelul Municipiului București.
„Comisia Europeană analizează o serie de noi propuneri pentru îmbunătățirea calității aerului prin reducerea emisiilor din trafic și estimează că industria auto va trebui să plătească între 100 și 500 de euro pe mașină pentru reducerea emisiilor. Totodată, industria auto avertizează că vehiculele mai curate vor atinge marjele de profit și fac presiuni pentru diminuarea țintelor de reducere a emisiilor. În aprilie, Comisia Europeană urmează să propună noi reguli pentru standardul „Euro 7”, care va stabili limitele legale pentru aproximativ 100 de milioane de mașini pe benzină și diesel care vor fi vândute în Europa, începând cu 2025”.
Sondajul T&E a fost realizat pe platforma YouGov, pe un eșantion de peste 8.000 de persoane din România, Germania, Franța, Italia, Spania, Polonia și Cehia.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice