MyWIZ - Business în cloud
Eurostat: 13,258 milioane de persoane din UE erau în șomaj în iunie

Eurostat: 13,258 milioane de persoane din UE erau în șomaj în iunie

Numărul 31-32, 7-20 aug. 2024  »  Breviar statistic

Rata șomajului în zona euro a urcat la 6,5% în iunie, de la la 6,4% în mai, în timp ce în cazul Uniunii Europene rata șomajului s-a situat la 6% în iunie, stabilă comparativ cu mai, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În România, rata șomajului a crescut la 5,5% în iunie, de la 5,4% în mai.

În cifre absolute, 13,258 milioane de persoane din UE erau în șomaj în iunie, dintre care 11,122 milioane în țările care fac parte din zona euro. Comparativ cu situația din mai, numărul șomerilor a crescut cu 52.000 persoane în UE și cu 41.000 de persoane în zona euro.

În iunie, 2,831 de milioane de tineri (sub 25 de ani) din UE erau șomeri, dintre care 2,270 milioane în zona euro. Rata șomajului în rândul tinerilor era de 14,4% în UE și de 14,1% în zona euro, după ce în mai rata șomajului era de 14,5% în UE și de 14,2% în zona euro.

În rândul femeilor, rata șomajului în iunie era de 6,3% în UE, stabilă comparativ cu luna precedentă, în timp ce în rândul bărbaților era de 5,8%, de asemenea stabilă comparativ cu luna anterioară. În zona euro, rata șomajului în rândul femeilor se situa la 6,8% în iunie, în creștere de la 6,7% luna precedentă, în timp ce în rândul bărbaților era de 6,2%, stabilă comparativ cu luna anterioară.

Cele mai mici rate ale șomajului din UE au fost înregistrate în Cehia (2,7%), Polonia (3%), Malta și Slovenia (ambele cu 3,1%) și Germania (3,4%). La polul opus, cele mai ridicate rate ale șomajului au fost înregistrate în Spania (11,5%) și Grecia (9,6%).

Criteriul utilizat de Eurostat pentru a defini șomajul este cel al Biroului Internațional al Muncii (BIM). Șomerii, conform definiției BIM, sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan următoarele trei condiții: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.