Eurostat: 16% din populația UE a raportat o scădere a venitului gospodăriei, în 2021
Numărul 47-48, 29 nov. - 13 dec. 2022 » Breviar statistic
Anul trecut, 84% din populația UE locuia în gospodării al căror venit net fie a rămas stabil (66,5%), fie a crescut (17,5%) comparativ cu 2020, în timp ce 16% din populația UE a raportat o scădere, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Ponderea populației care a declarat o scădere a venitului gospodăriei variază de la 5,4% în România la 27,6% în Cipru, în timp ce ponderea celor care au raportat o creștere a venitului gospodăriei variază de la 4,9% în Italia la 34,8% în Cehia.
Ponderea populației care locuia în gospodării cu un venit mai mult sau mai puțin stabil în 2021 comparativ cu 2020 depășește 50% în toate statele membre ale UE, de la 50,7% în Cipru la 84% în Italia.
În 17 dintre statele membre ale UE, ponderea populației care a declarat o creștere a venitului a fost mai ridicată decât ponderea celor care au raportat o scădere. Diferența a fost de peste zece puncte procentuale (pp) în opt dintre țările membre ale UE.
În schimb, ponderea populației care a declarat o scădere a venitului a fost mai ridicată decât ponderea celor care au raportat o creștere în nouă state membre ale UE, diferența fiind de sub zece puncte procentuale în opt dintre aceste țări membre ale UE.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial