Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Eurostat: Două milioane din mașinile înmatriculate în Uniunea Europeană sunt electrice sau hibride

Eurostat: Două milioane din mașinile înmatriculate în Uniunea Europeană sunt electrice sau hibride

Numărul 17, 14-20 mai 2019  »  Lumea în care trăim

În 2017 erau înmatriculate în Uniunea Europeană 262 milioane de mașini, iar aproximativ două milioane (0,8%) din acestea erau vehicule electrice sau hibride care pot fi acționate în combinație cu un motor pe benzină sau pe motorină, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres.

În ultimii ani s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de vehicule electrice și hibride în statele membre ale UE. În special numărul mașinilor hibride cu un motor pe benzină și unul electric din 2017 (1,5 milioane) era de aproape șapte ori mai ridicat decât în 2013 (0,2 milioane).

În rândul statelor membre pentru care sunt disponibile date, există cinci țări în care mai mult de 1% din vehiculele înmatriculate în 2017 erau electrice sau hibride: Suedia (2,4%), Polonia (1,9%), Marea Britanie (1,5%), Franța (1,4%) și Belgia (1,2%). În opt țări, sub 1% din vehiculele înmatriculate erau electrice sau hibride: Luxemburg, Finlanda, Austria, Cipru, Estonia, Spania, Lituania și Portugalia, iar în 11 state sub 1% din vehiculele înmatriculate erau electrice sau hibride: Danemarca, Malta, Italia, Irlanda, Germania, România, Slovacia, Ungaria, Letonia, Cehia și Croația.

Eurostat menționează că în cazul Italiei datele disponibile sunt din 2016, iar în cazul României datele disponibile sunt din 2015.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.