Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Eurostat: Economia UE şi a zonei euro a înregistrat în T3 creşteri istorice

Eurostat: Economia UE și a zonei euro a înregistrat în T3 creșteri istorice

Telex » Știri 2 noiembrie 2020  

Produsul Intern Brut a înregistrat în trimestrul trei din 2020 un avans de 12,7% în zona euro şi de 12,1% în Uniunea Europeană, comparativ cu precedentele trei luni, arată datele preliminare publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Sunt cele mai semnificative creşteri de când se publică aceste date, respectiv 1995.

În trimestrul doi din 2020, marcat de măsurile de izolare din majoritatea statelor membre UE pentru a stopa răspândirea pandemiei coronavirus (COVID-19), PIB-ul a înregistrat un declin trimestrial de 11,8% în zona euro şi de 11,4% în UE. Au fost cele mai semnificative scăderi de când se publică aceste date, respectiv 1995.

În rândul statelor membre ale UE pentru care sunt disponibile datele pentru trimestrul trei din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, cel mai semnificativ avans a fost în Franţa (18,2%), urmată de Spania (16,7%), Italia (16,1%), iar cel mai redus în Lituania (3,7%), urmată de Cehia (6,2%) şi Letonia (6,6%). Datele pentru România nu sunt disponibile.

Deşi redresarea este observată în toate statele membre pentru care sunt disponibile datele din trimestrul trei din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, în ritm anual încă se înregistrează rate negative de creştere.

De asemenea, în trimestrul trei din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, zona euro a înregistrat o scădere de 4,3% şi UE un recul de 3,9%, o redresare parţială după un declin anual de 14,8% şi, respectiv, 13,9%, în perioada aprilie-iunie 2020.

La 13 noiembrie Oficiul European pentru Statistică va publica datele revizuite privind evoluţia economiei din cele 27 de state membre ale UE şi a zonei euro, în trimestrul trei din 2020.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.