Eurostat: Efectivele de animale din Uniunea Europeană au scăzut în 2023
Numărul 21, 29 mai - 4 iun. 2024 » Breviar statistic
Efectivele de animale din Uniunea Europeană au scăzut anul trecut comparativ cu 2022, arată datele publicate de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Efectivele de porcine și bovine au scăzut cu 1%, cele de ovine cu 3%, cele de caprine cu 5%.
Anul trecut, în UE erau 133 de milioane de porci, 74 de milioane de bovine, 58 de milioane de oi și 11 milioane de capre.
În ultimul deceniu au scăzut toate speciile de animale. Cel mai puțin s-au redus efectivele de bovine, cu 5% comparativ cu 2013, urmate de porci (-6%), oi (-9%), cel mai sever declin fiind la capre, cu 15%.
Deși la nivelul UE modificările la efectivele de porcine și bovine în 2023 comparativ cu 2022 au fost relativ modeste, au existat evoluții diverse în rândul statelor membre.
Croația și Irlanda au avut cele mai severe declinuri ale efectivelor lor de porcine (-10% comparativ cu 2022), în timp ce Bulgaria și Malta au avut creșteri semnificative (21% în ambele țări).
Letonia a raportat cea mai mare scădere a efectivelor de bovine în 2023 (cu 6% față de 2022), urmată de Lituania, Estonia, Portugalia, Finlanda și Ungaria (toate cu un declin de aproximativ 3%). Ciprul a fost singurul stat cu o creștere modestă (+1%), în timp ce efectivele de bovine în Malta, Polonia și Irlanda au rămas aproape nemodificate față de nivelul din 2022.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial