Eurostat: Lucrările de construcții au scăzut cu 1,8% în UE, în ianuarie
Telex » Știri
18 martie 2021
Lucrările de construcţii au fost în creştere în ianuarie cu 0,8% în zona euro şi cu 0,9% în Uniunea Europeană, comparativ cu luna precedentă, România fiind printre state membre UE care au raportat majorări, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În decembrie 2020, lucrările de construcţii au înregistrat un declin de 1,5% în zona euro şi de 1,3% în UE.
Cele mai importante creşteri anuale ale lucrărilor de construcţii în ianuarie s-au înregistrat în Franţa (16,3%), Slovenia (8,4%), Ungaria (7,4%), Belgia (6,7%), Cehia (4,2%), Austria (3%), Olanda (2,3%), Finlanda (2,1%), Polonia (1,7%) şi România (1,1%). Singurele scăderi s-au consemnat în Germania (-12,2%), Slovacia (-2,3%) şi Bulgaria (-1,3%).
În ianuarie, comparativ cu perioada similară din 2020, lucrările de construcţii au consemnat un declin de 1,9% în zona euro şi de 1,8% în Uniunea Europeană. Cele mai semnificative creşteri anuale în ianuarie s-au înregistrat în Ungaria (11%), Franţa (4,3%) şi Slovenia (4,2%), cel mai sever declin fiind în Slovacia (-14,5%), urmată de Germania (-8,7%) şi Austria (-8,5%).
România a raportat o scădere cu 3,5% în ianuarie, comparativ cu perioada similară din 2020, după un avans anual de 11,5% în decembrie.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni