Eurostat: Numărul angajaților a urcat în trimestrul IV din 2018 cu 0,2% în UE, la nivelul record de 239,8 milioane
Telex » Știri 8 martie 2019
Numărul angajaţilor a urcat cu 0,2% în Uniunea Europeană şi cu 0,3% în zona euro în trimestrul patru din 2018, comparativ cu precedentele trei luni, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), preluate de Agerpres. În ultimul trimestru din 2018, comparativ cu precedentele trei luni, cel mai semnificativ avans al numărului de angajaţi s-a înregistrat în Estonia (1,7%), Finlanda şi Suedia (ambele cu 0,8%), Spania şi Slovenia (ambele cu 0,7%), singurele scăderi fiind în Polonia (-1,2%), Letonia (-0,6%), Bulgaria şi Italia (ambele cu -0,2%). În România numărul de de angajaţi nu s-a modificat comparativ cu trimestrul anterior.
Eurostat estimează că în statele Uniunii Europene se înregistra în trimestrul IV din 2018, un număr record de angajaţi: 239,8 milioane, din care 158,9 milioane în zona euro.
Pe ansamblul anului trecut, numărul angajaţilor a urcat cu 1,3% în Uniunea Europeană şi cu 1,5% în zona euro.
În ritm anual, trimestrul IV din 2018 comparativ cu perioada similară din 2017, numărul angajaţilor a crescut cu 1,3% în zona euro şi cu 1,2% în Uniunea Europeană, după un avans de 1,4% înregistrat în trimestrul III în zona euro şi de 1,3% în Uniunea Europeană.
În ritm anual, trimestrul IV din 2018 comparativ cu perioada similară din 2017, cele mai semnificative avansuri ale numărului de angajaţi s-au înregistrat în Slovenia (2,8%), Irlanda şi Finlanda (ambele cu 2,6%) şi Spania (2,3%), singurul declin fiind în Bulgaria (-0,8%). România a raportat o creştere anuală de 0,6% a numărului de angajaţi.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice