MyWIZ, secretul contabililor de succes
Eurostat: România, 73% din media UE în ceea ce privește PIB-ul per capita în 2021

Eurostat: România, 73% din media UE în ceea ce privește PIB-ul per capita în 2021

Telex » Știri 21 iunie 2022  

Produsul Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) a variat în 2021 între 55% din media Uniunii Europene în Bulgaria și 277% în Luxemburg, iar zece state membre au avut acest indicator peste media din blocul comunitar, arată datele publicate de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În ceea ce privește PIB-ul per capita în 2021 (valoarea Produsului Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard - PPS), România s-a situat la 73% din media Uniunii Europene, aproape de Portugalia care a fost la 74% din media UE, Ungaria - 76% și Polonia - 77%.

Potrivit Eurostat, PIB-ul per capita în România a fost mai mare decât în Letonia, cu 71% din media din UE, Croația - 70%, Slovacia - 68%, Grecia - 65% și Bulgaria - 55%.

În 2021, consumul individual efectiv (AIC - un indicator al nivelului bunăstării gospodăriilor) per capita, exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) varia între 63% din media UE în Bulgaria și 146% din media UE în Luxemburg.

Nouă state membre UE au avut în 2021 un consum per capita mai mare decât media din UE, Luxemburg fiind singurul stat membru cu un consum individual efectiv per capita de 25% sau mai mult peste media din UE. În Danemarca, Germania, Țările de Jos, Belgia, Austria, Suedia, Finlanda și Franța, nivelul este de 10% sau mai mult peste media din UE.

În 13 state membre, consumul per capita era în 2021 cu până la 25% sub media din UE: Italia, Lituania, Cipru și Irlanda (cu până la 10% sub media din UE), Slovenia, Spania, Cehia, Polonia, Portugalia, Malta și România avea între 11% și 20% sub media din UE. Estonia și Grecia avea între 21% și 23% sub media din UE.

În Croația, Letonia, Ungaria și Slovacia, consumul per capita era în 2021 între 27% și 30% sub media din UE.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.