Eurostat: România, a doua mare creștere anuală a producției industriale din UE în iunie
Numărul 32-33, 22 aug. - 4 sept. 2017 » Breviar statistic
România a înregistrat în iunie a doua mare creștere a producției industriale din Uniunea Europeană, de 11,5% față de aceeași perioadă a anului 2016, un ritm mai ridicat fiind obținut doar de Estonia, +14,5%, în timp ce avansul la nivelul UE a fost de 2,9%, potrivit datelor publicate de biroul european de statistică, Eurostat, citate de News.ro. Pe locul al treilea s-a plasat Suedia, cu o creșterea anuală a producției industriale de 8,9%.
În zona euro, avansul producției industriale a atins în iunie un ritm anual de 2,6%.
Față de luna mai, producția industrială din UE a scăzut în iunie cu 0,5%, iar în zona euro cu 0,6%. Cele mai mari diminuări au avut loc în Irlanda (7,5%), Cehia (3,8%) și Malta (3,2%) și cele mai mari creșteri în Luxemburg (3,4%) și Estonia, Croația și Olanda (toate de 1,2%).
(Copyright foto: kadmy / 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc