Eurostat: România, cea mai mare creștere economică din UE în primul trimestru
Telex » Știri
13 mai 2016
Cu o creştere a PIB de 4,2% în primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, România a înregistrat cea mai mare creştere economică în ritm anual din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene (UE), conform unei estimări preliminare publicate astăzi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). De asemenea, în intervalul ianuarie-martie 2016, comparativ cu ultimele trei luni ale anului trecut, ţara noastră a înregistrat a doua mare creştere economică din UE, 1,6%, un avans mai mare în rândul celor 28 de state membre ale Uniunii Europene fiind înregistrat doar de Slovacia, 1,7%.
Atât Zona Euro, cât şi UE au înregistrat, în primul trimestru al acestui an comparativ cu trimestrul patru al anului trecut, o creştere economică de 0,5%, uşor mai mare decât cea consemnată în trimestrul patru 2015 comparativ cu trimestrul al treilea. În schimb, în primul trimestru din 2016 comparativ cu perioada similară a anului trecut, Zona Euro a înregistrat un spor de 1,5%, iar UE28 un avans de 1,7%, în ambele cazuri fiind vorba despre o uşoară încetinire comparativ cu trimestrul precedent.
În ceea ce priveşte România, datele Eurostat sunt similare cu estimările semnal, publicate, tot astăzi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
(Sursa: Agerpres)
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale