Eurostat: România este cel mai mare exportator de viori din Uniunea Europeană
Numărul 48-49, 17 dec. 2019 - 13 ian. 2020 » Roza vânturilor
Statele membre ale Uniunii Europene au exportat anul trecut 105.000 viori, în valoare de 23,3 milioane de euro, iar România este cel mai mare exportator de viori al UE în restul lumii, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Peste jumătate dintre acestea (52%, respectiv 55.100 viori) au mers către alte state membre ale UE. Datele relevă un declin de 7% al exporturilor totale de viori ale ţărilor membre UE comparativ cu 2013.
Cei mai mari exportatori de viori din UE către restul lumii sunt România (14.000 viori exportate în statele din afara UE, sau 28% din exporturile extracomunitare de viori în 2018), Danemarca (12.200, 24%), Germania (6.400, 13%), Marea Britanie (5.000, 10%), Cehia (2.900, 6%), Franţa (2.700, peste 5%), Italia (2.500, 5%) şi Belgia (1.800, 4%).
Aproape jumătate dintre viorile exportate de UE au mers către două ţări: SUA şi Coreea de Sud (11.900 viori fiecare, sau 24% din exporturile extracomunitare de viori). Acestea au fost urmate de Japonia (6.700, 14%), Canada (2.900, 6%), Australia (2.300, 5%), Elveţia (2.100, 4%), Hong Kong (1.800, sub 4%), China (1.700, 3%), Rusia (1.600, 3%), Norvegia (1.200, 2%) şi Serbia (870, sub 2%).
De asemenea, statele membre ale UE au importat anul trecut 234.800 viori, în valoare de 15,7 milioane de euro. Majoritatea (82%, 191.500 viori) au venit din ţări din afara UE. Numărul viorilor importate de statele membre UE a crescut cu 27% comparativ cu 2013.
Marea Britanie a importat 71.300 viori din ţările din afara UE în 2018, sau 37% din totalul importurilor extracomunitare. Astfel, Marea Britanie este cel mai mare importator UE de viori din restul lumii, înaintea Germaniei (31.300, 16%), Italiei (18.200, 9%), Spaniei (16.900, sub 9%), Belgiei (15.100, 8%) şi Franţei (9.100, 5%).
Importurile de viori din ţări din afara UE au venit în special din China (188.500 viori, sau 99% din importurile extracomunitare), SUA (810 viori), Taiwan (670 viori), Republica Moldova (600 viori), Nepal (240 viori), Brazilia (110 viori), Japonia (70 viori) şi India (60 viori).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial