Eurostat: România, pe primul loc în UE la starea de sănătate a copiilor
Telex » Știri 6 februarie 2019
Peste 95% dintre copiii cu vârsta sub 16 ani din Uniunea Europeană prezentau, la nivelul anului 2017, o stare de sănătate bună sau foarte bună şi mai puţin de 5% se confruntau cu limitări ale activităţii pe fondul problemelor de sănătate, potrivit datelor publicate de Eurostat, informează Agerpres. Conform sursei citate, România a fost, în 2017, pe primul loc în UE în ceea ce priveşte sănătatea copiilor sub 16 ani, 99,4% dintre aceştia având o stare de sănătate bună sau foarte bună, cel mai ridicat procentaj din UE. Doar 0,4% aveau o stare de sănătate proastă, în timp ce restul de 0,2% aveau o stare de sănătate rezonabilă.
Pe categorii de vârstă, în 2017, în Uniunea Europeană, procentajul copiilor cu vârsta sub cinci ani care prezentau o stare de sănătate bună sau foarte bună varia între 92,4% în Estonia şi peste 99% în Bulgaria, Malta, România şi Italia. În cazul copiilor cu vârsta între cinci şi nouă ani, proporţia celor care prezentau o stare de sănătate bună sau foarte bună era cea mai mică în Portugalia (89,3%) şi cea mai mare în România (99,8%). Pentru copiii cu vârsta între 10 şi 15 ani, procentajul celor cu o stare de sănătate bună sau foarte bună varia între 90% în Letonia şi peste 98% în România.
În aproape toate statele membre UE, sub 1% dintre copiii cu vârsta sub cinci ani se confruntau cu limitări ale activităţii din cauza problemelor de sănătate. Excepţii se înregistrau în Marea Britanie, unde 1,1% dintre copiii cu vârsta sub cinci ani se confruntau cu limitări ale activităţii din cauza problemelor de sănătate, Belgia (1,4%), Finlanda (1,5%) şi Austria (1,6%).
Aceste date se bazează pe rezultatele sondajelor din statisticile UE referitoare la venit şi la condiţiile de viaţă (EU-SILC).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale