Eurostat: România, printre țările UE unde vânzările cu amănuntul au crescut în ianuarie
Telex » Știri 7 martie 2022
Vânzările cu amănuntul au crescut cu 7,8% în zona euro și cu 8,3% în Uniunea Europeană, în ianuarie, comparativ cu perioada similară din 2021, România fiind printre statele membre ale UE unde s-au înregistrat creșteri ale vânzărilor cu amănuntul, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În rândul statelor membre ale UE pentru care sunt disponibile datele, cel mai semnificativ avans al vânzărilor cu amănuntul din UE în ianuarie, comparativ cu perioada similară din 2021, s-a înregistrat în Slovenia (32,3%), urmată de Polonia (19,5%), Lituania (18,2%), Slovacia (16,9%), Austria (15,8%), Letonia (15,7%), Irlanda (14,8%), Danemarca (13,5%), Țările de Jos (13%), Malta (11,6%), Bulgaria (11,1%) și România (10,8%). Singura scădere a fost în Finlanda (-2,4%).
Eurostat subliniază că în ianuarie, comparativ cu perioada similară din 2021, vânzările cu amănuntul în zona euro și UE au fost influențate de creșterea cu 15,3% a vânzărilor de produse non-alimentare, cu 11,1% a vânzărilor de combustibili, în timp ce vânzările de produse alimentare, băuturi și țigări au scăzut cu 1,3%.
În ianuarie, comparativ cu luna precedentă, vânzările cu amănuntul au crescut cu 0,2% în zona euro și cu 0,6% în Uniunea Europeană, după ce în decembrie s-a înregistrat un declin de 2,7% în zona euro și de 2,6% în Uniunea Europeană.
În rândul statelor membre ale UE pentru care sunt disponibile datele, cele mai mari creșteri ale vânzărilor cu amănuntul în ianuarie, comparativ cu luna precedentă, au fost în Polonia (5,9%), Luxemburg (4,2%) și Danemarca (3,7%), iar cel mai semnificativ declin în Slovenia (-4,6%), urmată de Portugalia (-2,8%) și Lituania (-2,5%).
România a înregistrat un declin lunar de 0,9% al vânzărilor cu amănuntul în ianuarie, după un avans de 0,9% în decembrie.
Eurostat subliniază că în ianuarie, comparativ cu luna precedentă, vânzările cu amănuntul în zona euro și UE au fost influențate de creșterea cu 1% a vânzărilor de produse non-alimentare și de 0,2% a celor de produse alimentare, băuturi și țigări, în timp ce vânzările de combustibili au scăzut cu 1,1%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial