Eurostat: Trei regiuni din România au un PIB pe cap de locuitor sub 50% din media UE
Numărul 12, 4-10 aprilie 2017 » Breviar statistic
Trei regiuni din România au un PIB pe cap de locuitor de sub 50% din media Uniunii Europene, și anume Nord-Est, Sud-Est Oltenia și Sud-Muntenia, iar cel mai ridicat nivel, de 580% din medie, este în Inner London-West, potrivit datelor aferente anului 2015 publicate de biroul european de statistică Eurostat, citate de News.ro.
Cele mai scăzute niveluri ale PIB pe cap de locuitor din Uniunea Europeană sunt, în ordine, în regiunile Severozapaden, Bulgaria (29%), Mayotte, Franța (32%), Severen tsentralen și Yuzhen tsentralen, în Bulgaria (ambele cu 33%), și Nord-Est, în România (34%). Dintre cele 19 regiuni din UE cu un PIB de sub 50% din media UE, cinci sunt din Bulgaria, câte patru în Ungaria și Polonia, trei în România, două în Grecia și una în Franța.
În România, regiunea Sud-Est Oltenia are un PIB pe cap de locuitor de 40% din media UE și Sud-Muntenia, de 47%.
Printre regiunile europene cu cele mai ridicate niveluri ale PIB pe cap de locuitor se mai află Marele Ducat al Luxemburgului, cu un PIB pe cap de locuitor de 264%, Hamburg, din Germania (206%), Bruxelles, Belgia (205%), și Bratislava, Slovacia (188%). În UE există 20 de regiuni cu un PIB pe cap de locuitor mai mare cu peste 50% față de media europeană. Dintre acestea, cinci sunt din Germania, patru din Marea Britanie, câte două din Olanda și Austria și câte una din Belgia, Cehia, Danemarca, Franța, Slovacia, Suedia și Marele Ducat al Luxemburgului.
Eurostat precizează că datele din unele regiuni pot fi influențate de numărul mare de navetiști.
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice