MyWIZ - Business în cloud
Eurostat: UE a înregistrat în aprilie un deficit al balanței comerciale de 43,6 miliarde de euro, în urma majorării importurilor de energie

Eurostat: UE a înregistrat în aprilie un deficit al balanței comerciale de 43,6 miliarde de euro, în urma majorării importurilor de energie

Telex » Știri 16 iunie 2022  

Uniunea Europeană a înregistrat în aprilie un deficit al balanței comerciale de 43,6 miliarde de euro, față de un excedent de 12,6 miliarde de euro în perioada similară din 2021, în principal în urma majorării importurilor de energie, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Astfel, exporturile de bunuri ale UE s-au situat la 198,5 miliarde de euro, în creștere cu 10,8% față de aprilie 2021, în timp ce importurile UE au urcat cu 45,4%, până la 242,1 miliarde de euro.

În primele patru luni din 2022, cele mai mari creșteri au fost înregistrate la importurile și la exporturile de energie (care au o valoare mai scăzută), astfel încât UE a înregistrat un avans semnificativ al deficitului comercial în domeniul energiei (-183,6 miliarde de euro în perioada ianuarie-aprilie 2022, comparativ cu -66,8 miliarde de euro în ianuarie-aprilie 2021)

În perioada ianuarie-aprilie 2022, exporturile de bunuri ale UE au urcat la 791 miliarde de euro (o creștere de 14,9% față de perioada similară din 2021), iar importurile s-au majorat la 916,9 miliarde de euro (un avans de 46,6% față de perioada ianuarie-aprilie 2021). Ca rezultat, UE a înregistrat un deficit în perioada ianuarie-aprilie 2022 de 125,9 miliarde de euro, față de un excedent de 61,1 miliarde de euro în perioada similară din 2021.

Zona euro a consemnat în aprilie un deficit al balanței comerciale de 132,4 miliarde de euro, față de un excedent de 14,9 miliarde de euro în perioada similară din 2021, în principal în urma majorării importurilor de energie.

În perioada ianuarie-aprilie 2022, exporturile de bunuri ale zonei euro au urcat la 891,7 miliarde de euro (o creștere de 15,7% față de perioada similară din 2021), iar importurile la 976,8 miliarde de euro (un avans de 39,8% față de perioada ianuarie-aprilie 2021). Ca rezultat, zona euro a înregistrat un deficit în ianuarie-aprilie 2022 de 85,1 miliarde de euro, față de un excedent de 71,7 miliarde de euro în perioada similară din 2021.

În aprilie, China și SUA au fost principalii parteneri comerciali ai UE. Exporturile UE spre China au scăzut cu 1,4%, cele spre SUA au crescut cu 25,2%, iar importurile UE din China și SUA au urcat cu 39,6% și, respectiv, cu 46,3%. De asemenea, exporturile UE spre Rusia au scăzut cu 23,3%, în timp ce importurile UE din Rusia s-au majorat cu 97,2%.

În ceea ce privește România, datele Eurostat arată că în perioada ianuarie-aprilie 2022 exporturile au crescut cu 22% (la 28,9 miliarde de euro), în timp ce importurile au urcat cu 26% (la 38,9 miliarde de euro). În aceste condiții, deficitul balanței comerciale a României s-a situat la 10 miliarde de euro, comparativ cu 7,3 miliarde de euro în primele patru luni din 2021.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.