Patrimoniul cultural la confluența trecutului cu viitorul
Joi, 15 februarie, s-a lansat și în țara noastră seria manifestărilor dedicate „Anului European al Patrimoniului Cultural”. În acest mod, România este racordată la un amplu și divers program de acțiuni dedicate conservării, protejării și valorizării patrimoniului cultural din tot spațiul ...
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc