Evenimente dedicate doamnelor
Numărul 12, 14-20 iunie 2016 » Agenda CECCAR
Camera de Comerț și Industrie Prahova, în colaborare cu Ploiești Shopping City, Filiala CECCAR Prahova și Clubul Tinerilor Experți Contabili din România, a organizat, la 9 iunie, evenimentul intitulat Pentru Dumneavoastră, Doamnelor, la Cinema City din complexul comercial amintit. Acesta este al doilea eveniment dintr-o suită de acțiuni dedicate femeilor, proiectat și organizat anul acesta de CCI Prahova, în parteneriat cu Filiala CECCAR Prahova, și care se bucură de o mare apreciere din partea participantelor.
Reprezentante de marcă ale antreprenoriatului românesc, în special cel prahovean, manageri care conduc afaceri de succes și membre ale filialei CECCAR au fost prezente la eveniment.
Invitatele au aflat informații de interes despre nutriție, prevenția cancerului mamar, îngrijire corporală și tratamente de recuperare, implicarea în cauzele comunitare. De asemenea, participantele s-au putut delecta cu prezentări de modă și demonstrații cosmetice, dar și cu alte surprize sub formă de cadouri oferite de organizatori și partenerii evenimentului: Coffeol România, Școala de Flori prin Florăriile Siati, Farmaciile Sensiblu, Magazinele Sophia, Restaurantul Grillandia, Marionnaud.
Evenimentul a fost prezentat de oaspetele special, Dana Săvuică.
Ulterior acestui eveniment, reprezentantele CECCAR Prahova au participat la un info-trip la centrul medical Sanconfind din Poiana Câmpina și la Clubul de Golf Lac de Verde din Breaza. Centrul medical Sanconfind este cel mai mare centru medical privat din județ, dotat cu aparatură de ultimă generație. Reprezentanții centrului au prezentat participantelor cabinetele, dotările, procedurile disponibile și au răspuns întrebărilor adresate de vizitatoare. La Clubul de Golf Lac de Verde, prima investiție privată de acest gen din România, participantelor li s-a oferit o lecție gratuită de inițiere în golf.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc