Recent a fost (re)inaugurat Palatul Culturii din Iași. Edificiul – de dimensiuni impresionante –, fost sediu administrativ, s-a transformat, în urma unor investiții de circa 26 de milioane de euro, într-un centru cultural de prim rang. Nu ne propunem să-l prezentăm, deși acest simbol al municipiului merită să fie (re)adus în atenția publică, mai ales că procesul de modernizare l-a ridicat la standarde înalte comparativ cu instituții similare din numeroase alte țări. Ceea ce a atras atenția cu deosebire a fost interesul manifestat de ieșeni (și nu numai), fapt demonstrat de o „coadă” imensă, de circa 8.500 de persoane în prima zi.

Dacă facem abstracție de procesiunile religioase sau de meciurile de fotbal, devine evident că o asemenea participare de masă la un eveniment cultural reprezintă, dacă nu o excepție, măcar un fapt remarcabil. Este adevărat, la mari concerte ale unor artiști – în special, străini –, s-au înregistrat mii și mii de spectatori. La fel, cu prilejul „Nopților albe” ale muzeelor s-au consemnat participări notabile. De data aceasta, la Iași avem de-a face cu un gen de interes față de cultură care depășește cadrele amintite. Este vorba despre accesul la domenii ale artei și culturii cum ar fi, de pildă, bibliotecile, sălile de lectură, expozițiile cu caracter istoric, documentar, de artă contemporană etc., care – din diverse motive – au fost și sunt, în continuare, marginalizate.

Interesul ieșenilor (și, cum am remarcat, nu numai al lor) a fost și este determinat, fără îndoială, și de o anumită curiozitate. Este firesc ca o investiție publică să fie apreciată și sub aspect financiar. Banul public – cheltuit deseori ineficient, dacă nu chiar sursă directă pentru fraude, pentru corupție – scapă de sub controlul contribuabililor atunci când transparența continuă să rămână un deziderat. De data aceasta, (re)inaugurarea Palatului Culturii a reprezentat o veritabilă manifestare de tipul „Porți deschise”. Cei aproximativ 8.500 de vizitatori din prima zi, dar și cei din zilele următoare au avut posibilitatea să constate că în fața lor se confirmau roadele palpabile ale unui efort financiar important.

De foarte mulți ani nu ne-a mai fost dat să vedem cozi în afara prilejurilor amintite înainte, și tocmai de aceea considerăm că merită să reflectăm asupra exemplului de la Iași. Dacă asemenea cozi au fost asociate, de cele mai multe ori, cu perioada antedecembristă în condițiile unei economii de penurie, astăzi este mai mult decât îmbucurător să consemnăm reapariția lor în domeniul culturii, când cererea tinde să depășească din nou oferta. De altfel, aceasta este o realitate în special în cazul țărilor dezvoltate, unde cele mai numeroase cozi se formează la instituțiile de cultură și artă, la mari muzee. Iată, deci, că procesul de occidentalizare are încă o fațetă: autenticele valori artistice, culturale, găzduite de muzee, de alte instituții publice, devin un bun „de consum”, de un tip special, mărturie a apariției și consolidării unor nevoi reale ale contemporanilor autohtoni. Pe bună dreptate se spune că „nu se face primăvară cu o singură floare”, însă exemplul de la Iași nu ne apare drept singular, chiar dacă nu este vorba despre o participare atât de masivă a publicului. Ceea ce s-a întâmplat în „dulcele târg al Ieșilor” indică o tendință tot mai evidentă, iar acest fapt nu poate fi trecut cu vederea decât prin asumarea riscului de a nu da curs unor cerințe reale ale populației.