Executivul a adoptat o OUG privind acordarea de zile libere pentru părinți dacă unitățile de învățământ se închid din cauza răspândirii coronavirusului
Telex » Știri 28 august 2020
Executivul a adoptat o OUG privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezenţa față în față în unitățile de învățământ și în unitățile de educație antepreșcolară ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.
Potrivit actului normativ, se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în situaţia menţionată. Măsura se aplică părinţilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) au copii cu vârsta de până la 12 ani, sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie antepreşcolară; b) celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său de zile libere.
Prin excepție, beneficiază de prevederile OUG şi părintele sau reprezentantul legal al copilului cu handicap grav neşcolarizat, care a optat pentru acordarea indemnizaţiei în condiţiile Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar în condiţiile în care activitatea serviciului de zi este limitată sau suspendată, prin dispoziție/decizie a autorității care are în administrare serviciul de zi, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.
De asemenea, prevederile OUG se aplică şi pentru părintele sau reprezentantul legal care are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoana adultă încadrată în grad de handicap grav sau în grad de handicap grav cu asistent personal pentru care s-a optat pentru acordarea indemnizaţiei în condiţiile Legii nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar dacă beneficiază de servicii de zi, a căror activitate este limitată sau suspendată, prin dispoziție/decizie a autorității care are în administrare serviciul de zi, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.
Prevederile actului normativ nu se aplică în cazul în care unul dintre părinți se află în una sau mai multe din următoarele situaţii: a) este în concediul prevăzut la art. 2 alin. (1) sau art. 11 alin. (2) ori art. 31 alin. (1) din OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare; b) este asistentul personal al unuia dintre copiii aflaţi în întreţinere; c) se află în concediu de odihnă/concediu fără plată; d) are raportul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activităţii angajatorului, în condiţiile art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e) nu realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin limitarea sau suspendarea activităților didactice care presupun prezenţa față în față se înțelege reducerea prezenței fizice a copiilor la cursurile școlare și utilizarea tehnologiei și internetului sau a altor modalități alternative de educație pentru realizarea activităților prevăzute la art. 262 din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv pentru activitățile practice pedagogice.
Părinţii pentru care se aplică prevederile acestei OUG au dreptul la zile libere plătite, pe toată perioada în care se decide limitarea sau suspendarea activităților didactice care presupun prezenta față în față în unitățile de învățământ și în unitățile de educație antepreșcolară. Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinţi, depusă la angajatorul persoanei care va supraveghea copilul. Cererea va fi însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte, din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni potrivit acestui act normativ, că nu are contractul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activităţii angajatorului, de o copie a certificatului/certificatelor de naştere al/ale copilului/copiilor sau a documentului care atestă calitatea prevăzută la art. 1 alin.(3) în care solicită zilele libere, precum și, dacă este cazul copia certificatului de încadrare în grad de handicap al copilului ori adultului în vârstă de până la 26 ani.
Angajatorul este obligat să acorde zilele libere dacă angajatul solicită acest drept în baza prevederilor acestei OUG.
Acordarea zilelor libere pentru angajații din unitățile sistemului energetic național, din unitățile operative de la sectoarele nucleare, din unitățile cu foc continuu, din unitățile de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unitățile care asigură transportul în comun și salubritatea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă, comerț alimentar, producție și distribuție medicamente și echipamente sanitare, distribuție carburanți, personalul din cadrul unităților farmaceutice, se realizează doar cu acordul angajatorului.
Indemnizaţia pentru fiecare zi liberă acordată se plăteşte din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr.6/2020 privind bugetul asigurărilor sociale de stat, cu modificările ulterioare. Indemnizaţia este în sumă brută și este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate, precum şi plăţii contribuţiei asiguratorii pentru muncă, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pentru veniturile din salarii și asimilate acestora.
Prin derogare de la prevederile Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, sumele pentru plata indemnizaţiei se decontează din acest fond numai pentru perioada acordării zilelor libere potrivit art. 1 alin.(1). Până la închiderea anului fiscal, sumele decontate în acest fel vor fi înapoiate Fondului de garantare din bugetul de stat, după caz, potrivit unei proceduri stabilite prin hotărâre a Guvernului.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice