Executivul a adoptat proiectele bugetelor pe 2025; documentele au fost remise Parlamentului în vederea dezbaterii și adoptării
Telex » Știri astăzi, 9:50
Guvernul a adoptat proiectul de Lege a bugetului de stat și proiectul de Lege a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025. Cele două documente au fost transmise Parlamentului cu solicitarea de a fi dezbătute și adoptate în procedură de urgență.
Bugetul pentru anul în curs a fost elaborat având în vedere următorii indicatori macro-economici:
▪ Creșterea economică prognozată este de 2,5%, în concordanță cu „Planul bugetar-structural național pe termen mediu (2025 – 2031)” și va fi susținută, în principal, de investiții pe partea cererii și de servicii și construcții pe partea ofertei;
▪ Produsul Intern Brut este estimat la 1.912,6 miliarde lei, în condițiile unui deflator de 5,8%;
▪ Câștigul salarial mediu net lunar este prognozat să se majoreze cu 6,1% și include majorarea salariului minim brut de la 1 ianuarie 2025;
▪ Numărul mediu de salariați continuă trendul ascendent și se va majora în anul 2025 cu 1,2% față de anul precedent, depășind cu peste 300.000 de persoane nivelul din 2019;
▪ Inflația, respectiv creșterea indicelui prețurilor de consum, va avea un ritm descrescător, așteptându-se să atingă un nivel de 3,8% la sfârșitul anului și o rată medie anuală de 4,4%;
▪ Deficitul bugetar va avea un trend descrescător, respectiv încadrarea în ținta de 7% din PIB.
Conform reprezentanților Guvernului, obiectivele generale ale construcției bugetare sunt următoarele:
▪ asigurarea stabilității macroeconomice, menținerea și susținerea unui nou cadru de dezvoltare durabilă, justă și incluzivă;
▪ consolidarea sustenabilității finanțelor publice ale României;
▪ asigurarea unui ritm anual de investiții publice susținut;
▪ dezvoltarea și diversificarea instrumentelor de management al datoriei publice pentru menținerea datoriei publice la un nivel sustenabil;
▪ măsuri pentru consolidarea finanțelor publice, prin finanțarea unor reforme în domeniul muncii și salarizării, al pensiilor, măsuri active pentru sprijinirea grupurilor celor mai vulnerabile, eficientizarea calitativă a cheltuielilor publice, disciplina operatorilor economici, dirijarea țintită a alocărilor bugetare către priorități bine definite, îmbunătățirea programării bugetare.
În ceea ce privește dinamica cheltuielilor bugetului general consolidat, proiectul are în vedere următoarele:
▪ cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 802,2 miliarde lei, respectiv 41,9% din PIB, pentru anul 2025, față de 727,3 miliarde lei, respectiv 41,2% din PIB, în anul 2024, cu o creștere de 0,7 puncte procentuale (pp) din produsul intern brut, creșterea fiind determinată de cheltuielile necesare pentru proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile;
▪ cheltuielile de personal sunt în sumă de 169,5 miliarde lei, respectiv 8,9% din PIB pentru anul 2025, față de 164,6 miliarde lei, respectiv 9,3% din PIB pentru anul 2024, cu o diminuare ca pondere în PIB de 0,4 pp. În cazul cheltuielilor de personal și a celor cu asistența socială s-a avut în vedere, pentru anul 2025, menținerea salariilor de bază și a pensiilor din sistemul public la nivelul celor din luna noiembrie 2024;
▪ cheltuielile cu bunurile și serviciile sunt în sumă de 94,7 miliarde lei, respectiv 5,0% din PIB pentru anul 2025, față de 93,7 miliard lei, respectiv 5,3% din PIB în anul 2024, cu o diminuare de 0,3 pp în PIB;
▪ cheltuielile cu asistența socială sunt în sumă de 242,3 miliarde lei, în anul 2025, față de 223,9 miliarde lei în 2024, menținându-se ca procentaj în PIB la 12,7%, din care cheltuielile aferente pensiilor sunt de 182,7 miliarde lei, respectiv 9,6% din PIB;
▪ cheltuielile cu investițiile sunt la un nivel record – 150,5 miliarde lei, respectiv 7,9% din PIB de față de 118,8 miliarde lei, respectiv 6,7% din PIB în anul 2024, cu o creștere de 1,2 pp în PIB,
De asemenea, în proiect se prevede că de la bugetul de stat se alocă sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea următoarelor cheltuieli ale autorităților administrației publice locale:
▪ 10.684,2 milioane lei pentru finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav acordate în baza prevederilor art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
▪ 3.252,8 milioane lei pentru finanțarea sistemului de protecție a copilului și a măsurilor de protecție de tip centre de zi și centrelor rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap, căminelor pentru persoane vârstnice, centrelor de zi de îngrijire și recuperare, unităților de îngrijire la domiciliu, indemnizațiilor îngrijitorilor informali;
▪ 2.438,0 milioane lei pentru finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat;
▪ 1.951,6 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale;
▪ 1.139,4 milioane lei pentru finanțarea Programului național „Masă sănătoasă”, potrivit prevederilor art.LI alin. (3) din OUG nr.156/2024;
▪ 937,3 milioane lei pentru finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat, repartizate pe județe potrivit propunerilor Ministerului Educației, pentru finanțarea cheltuielilor cu salarii, bunuri și servicii, burse și drepturi copii cu cerințe educaționale speciale care frecventează învățământul particular;
▪ 850,0 milioane lei pentru finanțarea drumurilor județene și comunale;
▪ 572,3 milioane lei pentru finanțarea gratuității acordate elevilor la transportul public local și metropolitan;
▪ 551,8 milioane lei pentru drepturile copiilor cu cerințe educaționale speciale care frecventează învățământul special și de masă;
▪ 487,7 milioane lei cheltuielile determinate de implementarea Programului pentru școli al României, în perioada ianuarie–iunie a anului școlar 2024 - 2025;
▪ 156,0 milioane lei pentru cheltuielile cu bunuri și servicii pentru întreținerea curentă a unităților de învățământ special și centrelor județene de resurse și asistență educațională;
▪ 69,6 milioane lei pentru finanțarea stimulentului educațional, sub formă de tichete sociale acordate copiilor din familii defavorizate în scopul stimulării participării în învățământul preșcolar stabilit de Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.
Subvențiile de la bugetul de stat vor atinge 27.028, milioane lei și vor fi orientate, în principal, astfel:
▪ 11.000,0 milioane lei pentru finanțarea Programului național de investiții Anghel Saligny și Programului National de Dezvoltare Locală;
▪ 8.179,8 milioane lei pentru implementarea investițiilor specifice locale prin PNRR;
▪ 3.310,5 milioane lei pentru susținerea derulării proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile post-aderare implementate la nivelul unităților administrativ-teritoriale;
▪ 820,0 milioane lei pentru finanțarea acțiunilor privind reducerea riscului seismic;
▪ 700,0 milioane lei pentru retehnologizarea centralelor termice;
▪ 640,0 milioane lei pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri;
▪ 510,3 milioane lei pentru subvenții de la bugetul de stat pentru spitalele de subordonare locală;
▪ 401,0 milioane lei pentru finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru