MyWIZ - Business în cloud
Executivul a aprobat Strategia Națională de Dezvoltare Urbană Integrată pentru Orașe Reziliente

Executivul a aprobat Strategia Națională de Dezvoltare Urbană Integrată pentru Orașe Reziliente

Telex » Știri 28 decembrie 2022  

Guvernul a aprobat, miercuri, 28 decembrie, Strategia Națională de Dezvoltare Urbană Integrată pentru Orașe Reziliente, Verzi, Incluzive și Competitive 2022-2035 (Politica Urbană a României), a anunțat ministrul Dezvoltării, citat de Mediafax. ”Este o reformă asumată în cadrul PNRR, actul normativ adoptat astăzi înseamnă un nou jalon îndeplinit la termen, fiind primul document strategic de la nivel național dedicat dezvoltării urbane”, a declarat Cseke Attila.

Strategia propune o viziune de dezvoltare urbană durabilă, incluzivă și rezilientă a României pentru perioada 2022-2035, un instrument concret de transpunere la nivel național a obiectivelor și principiilor documentelor cadru la nivel european și la nivel global.

De asemenea, constituie un cadru de fundamentare a politicilor urbane și a strategiilor locale, cu respectarea principiului autonomiei locale și al subsidiarității, o agendă comună a autorităților publice de la nivel central și local pentru îmbunătățirea cadrului de dezvoltare urbană, prin furnizarea unui set de măsuri coerente și prin coordonarea și corelarea domeniilor sectoriale și a diferiților actori.

Nu în ultimul rând, reprezintă un cadru participativ, colaborativ, deschis tuturor actorilor implicați în procesul de dezvoltare urbană și teritorială, care să schimbe mentalități în ceea ce privește dezvoltarea prezentă și viitoare a orașelor României și a zonelor metropolitane.

Obiectivele prioritare ale politicii urbane vizează:

- sustenabilitatea, crearea de orașe inteligente din punct de vedere climatic, prin dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre pentru a atenua și a se adapta la riscurile urbane

- intensificarea activității economice, prin oferirea unor condiții de trai prielnice, creșterea ofertei locurilor de muncă și îmbunătățirea accesului la centre de afaceri bine deservite

- îmbunătățirea condițiilor de viață, în special prin extinderea accesului la locuințe și servicii publice

- îmbunătățirea capacității administrative și a cooperării între jurisdicții și sectoare.

„Cei doi factori principali care au modelat elaborarea Politicii urbane a României sunt alinierea la principiile, țintele și practicile europene, respectiv combaterea efectelor pandemiei COVID-19 asupra zonelor urbane. Acest proiect se corelează cu alte inițiative legislative adoptate sau în curs de adoptare, precum Legea Zonelor Metropolitane, Strategia Națională a Locuirii, Legea privind mobilitatea urbană, Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor”, precizează sursa citată.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.