Executivul a stabilit cadrul legal privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate de beneficiari din o serie de fonduri europene, în perioada 2021-2027
Telex » Știri 7 iulie 2022
Guvernul a adoptat o Hotărâre prin care stabilește cadrul legal privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate de beneficiari în cadrul operațiunilor finanțate în perioada de programare 2021-2027 prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune și Fondul pentru o tranziție justă. Potrivit unui comunicat al Executivului, principiile stabilite pentru derularea fluxurilor financiare sunt similare celor aplicate în perioada de programare 2014-2020, asigurând astfel cadrul necesar pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, astfel încât să fie asigurată o absorbție cât mai bună a acestora.
Principalele aspecte vizează: ▪ modul în care se realizează programarea bugetară a sumelor reprezentând contravaloarea fondurilor europene și a celor destinate contribuției publice naționale; ▪ detalierea fluxurilor financiare, precum și modul în care beneficiarii proiectelor finanțate din fonduri europene trebuie să reflecte sumele aferente acestor proiecte în evidența contabilă proprie; ▪ descrierea mecanismului de acordare, justificare și restituire a prefinanțării acordate beneficiarilor, inclusiv în cazul proiectelor implementate în parteneriat; ▪ condițiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca sumele reprezentând prefinanțarea să fie transferate beneficiarilor, inclusiv celor care primesc finanțare sub incidența ajutorului de stat/de minimis; ▪ cerințele care trebuie îndeplinite de un beneficiar pentru a putea solicita și primi sumele aferente tranșelor de prefinanțare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național