Eximbank: Programul financiar de susținere a companiilor mari se prelungește până la finele anului
Telex » Știri 17 iunie 2021
Programul financiar de susținere a companiilor mari și a IMM-urilor cu cifra de afaceri peste 20 de milioane de lei în 2019, pe care EximBank îl implementează în urma mandatului special primit din partea statului român, se va derula pe parcursul întregului an, valabilitatea acestuia fiind prelungită până la 31 decembrie 2021, informează un comunicat al băncii citat de Agerpres. Astfel, societățile comerciale care se încadrează în această categorie au la dispoziție încă șase luni în care pot depune dosare de solicitare a produselor de finanțare și garantare cu componentă de ajutor de stat.
„Flexibilitatea și adaptabilitatea EximBank ne-au permis să dezvoltăm rapid anul trecut un portofoliu nou de produse cu componentă de ajutor de stat care să deblocheze accesul la finanțare al firmelor confruntate cu un deficit de lichidități din cauza pandemiei COVID-19 și care să intensifice efectele măsurilor de sprijin implementate de autorități. De la lansarea programului și până în prezent au beneficiat de garanții de stat și finanțări cu dobândă subvenționată companii cu o cifră de afaceri totală de aproximativ 21 de miliarde de lei în 2019, iar cererea se menține la un nivel ridicat. De aceea, prelungirea duratei de implementare a acestui program a reprezentat o necesitate în vederea concretizării intențiilor de accesare a acestei scheme de ajutor de stat deja exprimate de potențiali beneficiari în parteneriat cu băncile finanțatoare. Ne menținem astfel angajamentul de susținere a mediului de afaceri românesc și de susținere a demersurilor care se fac pentru accelerarea tendinței de creștere a economiei românești”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.
În cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19, dedicată companiilor mari și IMM-urilor cu cifra de afaceri peste 20 de milioane de lei în 2019, societățile comerciale pot accesa credite de investiții și credite pentru capital de lucru la rate de dobândă subvenționată, precum și garanții de stat care acoperă necesarul de garantare până la 90% pentru credite noi sau deja acordate de băncile comerciale pentru realizarea investițiilor și/sau pentru susținerea activității curente a companiilor beneficiare.
Prin acest program, lansat de EximBank în octombrie 2020, se asigură un nivel de susținere similar cu companiile europene pentru toate firmele românești eligibile interesate, care pot avea acces la sprijin la suma maximă permisă de Cadrul temporar al Comisiei Uniunii Europene.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile