„Expertul contabil – stâlpul siguranței și al succesului oricărei afaceri”
Numărul 39, 17-23 oct. 2017 » Cariere. Drumul spre performanță
Nu sta jos să aștepți să vină oportunitățile. Ridică-te și construiește-le!“
Sarah Breedlove
Interviu cu ec. Tereza Luca, expert contabil, membru al Filialei CECCAR Neamț
Alexandra Rizea: Pentru început vă propunem să menționați etapele pe care le-ați parcurs pentru atingerea stadiului profesional din prezent.
Tereza Luca: Am știut, încă din adolescență, că acesta este domeniul care mă fascinează, care mă reprezintă. Nu puteam să ignor această înclinație. Fapt pentru care am urmat un liceu economic și o facultate de studii economice. Nu m-am abătut de la calea pe care am pornit; acesta a fost elementul care, de la început, m-a definit profesional și a determinat tot ceea ce a urmat. Am rămas pe o linie dreaptă. Înainte de Revoluție am lucrat în cadrul Întreprinderii Comerciale de Stat din Roman. În anul 2000 mi-am luat inima în dinți și mi-am deschis propria afacere. Așa s-a „născut” firma pe care o administrez. Pentru mine nu a fost un curaj nebunesc, așa cum auzim deseori la antreprenori din toată țara. Știam că asta îmi doresc, că am experiență în domeniu și că nu voi da greș. În ceea ce mă privește, pot spune cu mâna pe inimă că pregătirea profesională continuă îți permite menținerea unui standard ridicat al competenței, având la dispoziție programe performante de legislație, contabilitate și audit care ne permit informarea zilnică și aplicarea corectă a reglementărilor în domeniul fiscal.
Remarc că este vorba despre o formare profesională duală. Care sunt punctele de convergență?
Sunt membru al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România și al Camerei Auditorilor Financiari din România, organizații profesionale de elită, care au ca principal punct de convergență slujirea interesului public. În vederea îndeplinirii acestui obiectiv, ambele organizează cursuri obligatorii și testări profesionale, care urmăresc scopul amintit. Trebuie, însă, să adaug că o altă decizie de viață și profesională importantă a fost aceea de a urma și cursurile Facultății de Drept; am simțit această necesitate pe fondul dinamicii legislative care guvernează domeniul nostru de activitate. Ca administrator de firmă, am considerat că îmi sunt necesare cunoștințe antreprenoriale, și atunci am urmat un MBA care m-a ajutat foarte mult în activitatea de conducere a firmei.
Prin urmare, prin tot ceea ce ați întreprins, ați avut la bază adaptarea la cerințele realității economico-sociale.
Exact. Înseși realitățile la care vă referiți impun o pregătire în domenii diferite, dar conexe, așa cum o atestă chiar evoluțiile economico-sociale la scară națională și internațională.
Chiar de la prima vedere, denumirea firmei pe care o dețineți și o administrați, Activ Cont Roman, indică o opțiune clară. Am în vedere, deopotrivă, accentul pus pe elementul activ și pe sfera serviciilor pe care le oferiți. Ce alte semnificații atribuiți acestei opțiuni care, de fapt, reprezintă „cartea dvs. de vizită”?
Inginerul Valeriu Butulescu spunea: „Cel care crede numai în lucruri posibile nu mai e poet, ci contabil”. Plecând de la această idee, pot spune că eu am crezut, încă de la început, că obiectivul pe care mi l-am propus va fi posibil de realizat. Am crezut în forțele proprii, precum și în oamenii din jurul meu. Bineînțeles, pentru ca afacerea ta să meargă, trebuie să-i atribui un nume cu rezonanță în domeniu. Pentru mine, Activ Cont a fost mai mult decât un nume. A fost o emblemă, pornind de la unirea celor două cuvinte: activ – de la felul meu de a fi și cont – prescurtarea de la contabil, domeniul care mă reprezintă. Apoi, cartea mea de vizită este un întreg alcătuit și din alte ingrediente, cum ar fi seriozitatea, promptitudinea, atitudinea pozitivă, încrederea pe care oamenii ți-o acordă atunci când văd că cerințele lor se pliază pe ofertele tale.
De aici decurge siguranța de sine, înțeleasă ca încredere în forțele proprii. Ceea ce ați relevat degajă multă energie, o dedicare, o pasiune și, cu siguranță, un grad înalt de responsabilitate, care impun respect.
Este opinia dvs. care, evident, mă onorează. Bineînțeles, tot ceea ce realizezi în viață reprezintă efectul acțiunii multor factori care țin și de caracteristicile fiecăruia dintre noi. Și sub acest aspect, țin să remarc că relațiile interumane care condiționează esențial succesul oricărui tip de activitate impun deschidere, empatie, absența încrâncenării și promovarea unei atmosfere destinse, prietenești.
În ce măsură rezultatele de până acum la nivel personal și la cel al firmei confirmă valabilitatea alegerii obiectivelor propuse?
Așa cum am mai menționat, alegerea obiectivelor propuse a fost, încă de la început, clară și hotărâtă. Eu cred că orice antreprenor ar trebui să fie peste 50% sigur de alegerile sale atunci când se lansează într-un business. E drept, nu e ușor și apar fel și fel de implicații, mai mari sau mai mici, mai ales la noi, care oferim o multitudine de servicii, de la consultanță financiară și fiscală, audit financiar și până la cea juridică sau servicii de contabilitate și asistență în scrierea și implementarea de proiecte europene, traduceri autorizate. Practic, clienții pot alege dintr-o plajă largă de servicii atunci când ajung la noi. Important este ca administratorul unei afaceri să vrea să crească din ce în ce mai mult, să vrea să cunoască toate ramificațiile care pot rezulta din practica în domeniul în care se implică. Și, cel mai important: să asculte și părerile venite din jur și să aleagă ceea ce e mai bine pentru businessul pe care îl conduce. De exemplu, după anul 1996, când investitorii italieni și-au extins afacerile în confecții în municipiul Roman, am început colaborarea cu ei, ceea ce mi-a permis, la înființarea firmei, să am deja un portofoliu care mă recomanda. Ulterior, la sugestia partenerilor italieni, am studiat Standardele Internaționale de Contabilitate la Facultatea din Milano. Revenind la întrebarea dvs., confirm valabilitatea alegerii obiectivelor propuse, atât pe plan personal, cât și profesional. Bineînțeles, omul cât trăiește învață și e loc, totdeauna, de mai bine. Însă ceea ce mi-am propus am obținut mereu, pas cu pas, cu răbdare și cu profesionalism.
Este o stare de spirit pe care o considerăm esențială, deoarece este nevoie permanent – așa cum ați mai subliniat – de o atmosferă propice interacțiunii cu colaboratorii și clienții, pe care firea dvs. optimistă, veselă o întreține și o consolidează.
În această ordine de idei, trebuie să adaug că nu am neglijat o componentă esențială pe care, în opinia mea, ar trebui să și-o asume orice antreprenor de succes: programele de responsabilitate socială. Am colaborat și colaborez cu ONG-uri care se ocupă de dificultățile celor mai puțin norocoși dintre noi. Menționez aici activitatea desfășurată alături de Fundația umanitară „Pacea”. M-am întors de curând din Norvegia, unde avem în derulare un proiect dedicat drepturilor oamenilor vulnerabili. Și acolo profesia este foarte respectată și, nu mai puțin important, foarte bine remunerată.
Ce rol atribuiți calității de membru al CECCAR în activitatea firmei și, pe un plan mai larg, în implicarea dvs. și a Filialei CECCAR Neamț în dezvoltarea economică și socială a județului?
Apartenența la CECCAR mi-a permis accesul continuu la tot ceea ce a fost și este nou pe plan profesional. Scopul corpului profesional este urmărit prin acțiunile întreprinse la nivelul filialei, în slujba unei mai bune cunoașteri și aplicări a legislației de specialitate. S-au desfășurat ample și sistematice schimburi de experiență, iar cursurile care vizează pregătirea profesională continuă au reprezentat și reprezintă modalitatea cea mai eficientă nu numai de a fi la curent cu noutățile din profesie, ci și de a fi cu un pas înainte în conturarea răspunsurilor la noile oportunități și provocări. În acest context nu pot să nu remarc importanța pe care au avut-o Congresele CECCAR, Conferințele Naționale, evenimente care au definit liniile directoare ale activității noastre, ca profesioniști, printr-o racordare puternică la cerințele economiei naționale și la cele ale proceselor de globalizare și digitalizare. Delegații la aceste reuniuni, revenind în județe, au fost în măsură să contribuie la diseminarea noutăților, a informațiilor și documentelor care au ajutat și ajută membrii CECCAR să-și îndeplinească, în mai bune condiții, îndatoririle profesionale. Faptul că avem posibilitatea să ne întâlnim, să discutăm, să dezbatem noutățile legislative, să ne aplecăm asupra unor studii de caz, într-un cadru profesionist, beneficiind de logistică performantă, ne-a permis să fim pregătiți să răspundem provocărilor.
Care sunt acestea, într-o formulă sintetică?
Și în zona noastră au avut loc schimbări determinate de procesul tranziției, de situațiile de criză prin care a trecut toată lumea. S-au elaborat planuri de dezvoltare ținându-se cont de situația socioeconomică, iar în funcție de aceste realități am fost solicitați și antrenați să oferim servicii întreprinzătorilor și managerilor, contribuind la fundamentarea deciziilor care au efecte directe asupra rezultatelor economico-financiare. Toate acestea, desigur, cumulate la nivel teritorial, au importanța lor deosebită în accelerarea proceselor de dezvoltare economico-socială a județului nostru. Menționez aici contribuția profesioniștilor în elaborarea, accesarea, implementarea și auditarea proiectelor europene. Dezvoltarea continuă a județului va aduce un plus și pe piața serviciilor contabile. Cu toții avem un interes comun și trebuie să punem umărul, ca membri ai filialei.
Cum apreciați importanța îmbinării statutului de expert contabil și de auditor financiar cu cel de beneficiar, inclusiv în ceea ce privește accesarea fondurilor europene?
Expertul contabil ar trebui să fie stâlpul securității unei afaceri, încă de la înființarea acesteia. Nu trebuie să confundăm cele două profesii! Sunt două corpuri profesionale cu specificul lor, atât ca nivel de pregătire, cât și ca sferă a preocupărilor, însă – cum am mai remarcat – au ca punct de convergență interesul public. Expertul contabil are pregătirea necesară transpunerii vieții întreprinderii în situații financiare, folosind un limbaj specific al conturilor. Este specialistul cu cel mai înalt grad de pregătire în domeniul contabilității, fapt ce îi permite accesul la toate celelalte activități ale profesiei care presupun cunoștințe în domeniul contabilității: consultanță financiar-contabilă și fiscală, analize. Auditorul are responsabilitatea finală pe cifrele comunicate de companiile private: dacă acele cifre nu sunt corecte, este rolul său de a trage un semnal de alarmă, unul destinat în principal celor care sunt utilizatorii informațiilor. Concret, orice firmă care este cotată pe bursă trebuie să prezinte o situație financiară care nu este considerată cea reală până când nu vine un profesionist independent și spune că aceasta este corectă. Pentru a fi un expert contabil și/sau un auditor profesionist trebuie să fii, în primul rând, un om serios în munca pe care o faci, să te implici, să fii de acord să renunți la o parte din timpul tău liber – pentru că această muncă solicită uneori mai mult de opt ore pe zi. În plus, trebuie să fii la curent cu ceea ce este nou, să rămâi profesionist pe întregul parcurs al carierei. Să nu uităm că expertul contabil și auditorul financiar au o contribuție esențială în ceea ce privește accesarea de fonduri europene, la implementarea și auditarea proiectelor aferente.
Referindu-ne la perspective, vă rugăm să evaluați, din toate unghiurile de vedere abordate până acum, impactul cerințelor erei digitale asupra activității dvs., mai ales sub aspect managerial.
E clar că, odată cu digitalizarea serviciilor, și noi trebuie să fim în pas cu noile trenduri. În ceea ce mă privește, trebuie să fiu receptivă la tot ceea ce este nou, cu atât mai mult cu cât domeniul activității mele este unul actual, iar concurența este destul de mare. Dacă ne gândim la trenuri, ele s-au tot transformat în timp, de la locomotive cu aburi la trenuri-săgeată. Așa e și cu era digitală. Tehnologia informației și comunicației nu mai este o opțiune pentru profesia noastră, ci este o necesitate. Pentru mine, personal, sprijinul oferit de softurile de contabilitate, gestiune, salarizare și faptul că m-am perfecționat permanent în utilitarele oferite de programele informatice sunt vitale în activitatea de zi cu zi, nu doar de acum, ci încă de la începuturile activității mele ca profesionist contabil. Fiecare dintre noi ar trebui să știe să se adapteze timpurilor care vin cu forță din față și să se actualizeze asemenea trenurilor. Eu am trecut, treptat, prin toate etapele, în așa fel încât să pot fi considerată, în acest moment, un „tren-săgeată” în domeniul meu.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial