Expoziție de fotografie la Muzeul Hărților – „New York, New York!”
Numărul 40, 9-15 oct. 2024 » Roza vânturilor
Muzeul Hărților (Str. Londra nr. 39) organizează joi, 10 octombrie 2024, de la ora 18:00, vernisajul expoziției „New York, New York!” realizată de David Stescu, un tânăr fotograf de 18 ani cu autism, și curatoriată de Ioana Marinescu. Accesul la vernisaj este gratuit. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, „expunerea prezintă o serie de imagini surprinse de David pe timpul voiajului la New York din primăvara acestui an (2024), un vis al său devenit realitate. Pentru el, călătoria în metropola americană a reprezentat un motiv de dezvoltare profesională și personală: o nouă deschidere a lentilei prin care să vezi lumea. La 18 ani, expoziția sa „New York, New York!” propune o explorare a Manhattanului, surprinzând aglomerația străzilor, eleganța catedralei Saint Patrick și priveliștea de la etajul 90, unde orașul se topește în lumina apusului”.
David Stescu contribuie activ la schimbarea percepției din societate asupra autismului prin exemplul său personal. „Credem că mai mulți copii cu autism ar putea transforma provocările în oportunități, urmându-și pasiunile dintr-un domeniu. Cu sprijinul potrivit și un interes bine definit, o parte din acești copii pot deveni membri activi și independenți ai societății, depășind astfel stigmatul de a fi percepuți doar ca beneficiari ai sistemului”, subliniază organizatorii.
Cei interesați pot afla mai multe detalii despre expoziție aici.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc