Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Expoziție la Biblioteca Academiei Române: mărturii despre un tezaur de presă cu aproape 60.000 de titluri

Expoziție la Biblioteca Academiei Române: mărturii despre un tezaur de presă cu aproape 60.000 de titluri

Numărul 11, 22-28 mar. 2023  »  Eveniment

Alexandra Rizea

Chiar dacă noile tehnologii au produs schimbări radicale în materie de comunicare în masă, nu este dificil să recunoaștem, în aproape tot arealul mijloacelor de expresie din prezent, rădăcinile și evoluția presei românești și a celei universale de-a lungul mai multor secole. Rețelele sociale recurg permanent, între multe altele, la genurile publicistice statornicite în timp și, după toate probabilitățile, vor fi preluate și în viitor ca instrumente de neînlocuit în relațiile dintre oameni.

Aceste constatări au fost prilejuite de un eveniment remarcabil, și anume expoziția Presa românească. Între tradiție și inovație, deschisă, până la 24 martie a.c., în Sala „Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei Române.

Numeroși vizitatori au zăbovit îndelung în fața unor exponate care reconstituie istoria presei noastre de la începuturile ei până în perioada modernă, unele dintre acestea fiind unicat. Alături de celebrele Curierul românesc și Albina românească, apărute în prima jumătate a secolului al XIX-lea, se află expusă o copie fotografică după Courier de Moldavie, primul periodic din Moldova, care a văzut lumina tiparului în Iași, în anul 1790. Un loc special este rezervat „Presei din Sărindar”, reprezentată de ziarele Adevărul, cel mai longeviv cotidian românesc (primul număr a apărut la București, la 15 august 1888), și Dimineața (1900). În același spațiu geografic din centrul Capitalei au funcționat redacțiile nu mai puțin celebrelor ziare Universul și Curentul.

Fiecare exponat are darul de a reaminti episoade relevante despre un trecut extrem de bogat în evenimente, unele cruciale pentru destinul național și, deopotrivă, pentru cel al întregii umanități. Sunt examinate cu cel mai mare interes edițiile speciale consacrate unor astfel de evenimente – de la Unirea din 1859, Războiul pentru Independență, prima conflagrație mondială, Marea Unire, Al Doilea Război Mondial până la momente istorice din perioada postbelică, numeroase colecții ale unor prestigioase ziare invită la reflecții utile, inclusiv în ceea ce privește presa tipărită din zilele noastre, confruntată cu situații dramatice, când însăși supraviețuirea ei se află sub semnul întrebării.

Importanța cuvântului tipărit, rolul esențial al unor mari gazetari în adoptarea deciziilor care au determinat evoluția întregii societăți românești sunt atestate în expoziție cu numeroase mărturii de-a dreptul copleșitoare. Toate se constituie în veritabile lecții nu numai pentru ziariștii din zilele noastre, ci și pentru toți cititorii contemporani de cele mai diverse vârste și profesii.

Evenimentul se înscrie în seria acțiunilor anuale dedicate prezentării tezaurului de ziare și de alte publicații gestionat de Biblioteca Academiei Române, deținătoarea celei mai bogate colecții de presă românească tipărită în țară și în străinătate. Până în prezent, colecția de ziare și reviste a Bibliotecii Academiei Române numără peste 58.800 de titluri, reprezentând peste 8,5 milioane de exemplare.

(Credit foto: facebook.com/ovidiu.alexandrescu.1)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.