EY: Majoritatea directorilor generali se tem că recesiunea va fi mai gravă decât criza financiară din 2007-2008
Numărul 2-3, 18-31 ian. 2023 » Analize și sinteze
Marea majoritate a directorilor executivi (98%) se pregătesc pentru o recesiune economică caracterizată de tensiuni geopolitice, de întreruperea lanțului de aprovizionare și de incertitudini legate de COVID-19, dar par să fie împărțiți în ceea ce privește durata, profunzimea și gravitatea acesteia, arată un studiu publicat de EY, citat de Agerpres. Studiul CEO Outlook Pulse - ianuarie 2023 a înregistrat opiniile a 1.200 de directori generali din lume cu privire la perspective, provocări și oportunități și a constatat că 48% dintre aceștia prevăd o încetinire moderată a economiei globale, în timp ce mai mult de jumătate (55%) dintre cei care se pregătesc pentru o încetinire persistentă se tem de o recesiune mai gravă decât criza financiară globală din 2007-2008 în ceea ce privește durata și gravitatea acesteia.
"Pentru prima dată din 2020 (sondajul inaugural CEO Outlook), politicile restrictive în materie de reglementare, comerț și investiții (28%) au depășit problemele legate de COVID-19 (19%) ca principal motiv pentru care respondenții CEO și-au modificat planurile de investiții. Ca urmare a acestor provocări geopolitice exacerbate, 97% dintre respondenți își revizuiesc planurile, 44% dintre ei amânând o investiție planificată și aproape o treime (32%) oprind cu totul investițiile planificate", arată cercetarea.
Aproape o treime (32%) dintre respondenți consideră că incertitudinea legată de direcția politicii monetare și creșterea costului capitalului reprezintă cele mai mari riscuri pentru creșterea viitoare a afacerii lor.
Potrivit consultanților EY, deși îngrijorările legate de incertitudinea legată de COVID-19 s-au diminuat, aproape o treime dintre directorii executivi (32%) încă o menționează ca fiind un risc cheie pentru compania lor (în scădere de la 43%, în octombrie 2022). "În pofida perturbărilor economice tot mai puternice, alimentate de consecințele geopolitice ale războiului în curs, România, deși situată la granița cu Ucraina, continuă să contracareze tendințele și este de așteptat să înregistreze un avans al PIB de o singură cifră în 2023. Asta nu înseamnă, totuși, că directorii generali din România vor fi izolați de recesiunea economică globală. Faptul că 89% dintre respondenți iau în considerare încheierea de tranzacții, sub o formă sau alta, în următoarele 12 luni, rezonează puternic cu activitatea observată pe piața românească, care a înregistrat o creștere a numărului de tranzacții în 2022 și nu există încă niciun semn de încetinire a acesteia. Directorii generali ar trebui să își reevalueze acum fundamentele afacerii, să se concentreze pe principalele puncte forte și să ia deciziile necesare pentru a accesa oportunități care să contribuie la creșterea organizației", a afirmat Peter Latos, partener, lider al departamentelor de Consultanță, Strategie și Tranzacții la EY România.
Totodată, liderii de companii văd tranzacțiile și investițiile în sustenabilitate și în oameni ca pe niște căi de creștere.
În ciuda perspectivelor negative, liderii de companii sunt în căutare de oportunități pentru a obține un avantaj competitiv. Încheierea de tranzacții de un fel sau altul rămâne o prioritate pentru respondenți (89%) în următoarele 12 luni, aproape jumătate dintre ei (46%) plănuind să avanseze pe partea de fuziuni și achiziții, 58% cu asocieri în participație sau alianțe strategice și 34% cu cesionări.
Pentru a schimba și mai mult direcția și a ieși mai puternici și mai competitivi din recesiune, 39% dintre respondenți plănuiesc să crească investițiile în sustenabilitate, ca un aspect esențial al strategiei și ofertei lor, inclusiv în ceea ce privește prioritățile de tip net-zero și alte priorități sociale și de mediu.
În plus, mai mult de o treime (36%) intenționează să își sporească investițiile în resursa umană, inclusiv în bunăstarea forței de muncă și în dezvoltarea competențelor. Majoritatea directorilor generali respondenți (70%) sunt de acord că munca flexibilă va fi esențială pentru reducerea fluctuației angajaților și pentru atragerea de noi talente.
Sondajul EY 2023 CEO Outlook Pulse își propune să ofere informații valoroase cu privire la principalele tendințe și evoluții cu impact asupra principalelor companii de top din lume, precum și cu privire la așteptările liderilor de afaceri în ceea ce privește creșterea viitoare și crearea de valoare pe termen lung.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial