Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
EY: Mulți români nu aleg să devină antreprenori din cauza fricii de eșec

EY: Mulți români nu aleg să devină antreprenori din cauza fricii de eșec

Numărul 14-15, 5-18 iulie 2016  »  Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Frica de eşec este unul dintre cele mai importante obstacole pentru dezvoltarea iniţiativei private în ţara noastră, relevă rezultatele Barometrului antreprenoriatului românesc 2016 realizat de EY România în parteneriat cu Raiffeisen Bank şi ale Barometrului afacerilor de tip startup din Romania 2016. Astfel, doar 30% dintre antreprenorii cu afaceri mature consideră că eșecul în afaceri este perceput pozitiv (de exemplu, este un prilej de învățare sau pur și simplu nu are niciun impact asupra viitoarelor proiecte de afaceri). Ponderea celor cu percepție pozitivă relativă la eșec nu doar că a rămas redusă, dar chiar a scăzut în 2016, dar pe seama antreprenorilor nehotărâți. De aceea, percepția negativă a scăzut de la 81% în ediția 2014 a Barometrului EY a antreprenoriatului românesc, la 65% în 2015 și 60% în 2016. „Frica de eșec rămâne una dintre barierele semnificative pentru abordarea antreprenoriatului în România, în condițiile în care eliminarea stigmatului eșecului este critică pentru dezvoltarea inițiativei personale. Atunci când eşecul în afaceri are un cost foarte mare impus de societate, potenţialii antreprenori aleg cu greu această cale”, se precizează într-un comunicat al EY România.

Punând în oglindă răspunsurile antreprenorilor maturi, cu cele ale antreprenorilor respondenți în cadrul Barometrului afacerilor de tip startup din România 2016 și cele ale studenților din Barometrul culturii și educației antreprenoriale în rândul studenților 2014, se observă că antreprenorii maturi sunt cei mai optimiști. Astfel, 30% dintre antreprenorii cu afaceri mature cred că eșecul în afaceri este un prilej de învățare sau că nu are niciun impact asupra viitoarelor proiecte de afaceri, față de 23% dintre antreprenorii de startup și 28% dintre studenți.

Analiza mai relevă că antreprenorii români percep o îmbunătățire vizibilă a modului în care societatea susține inițiativa privată și antreprenoriatul. Astfel, percepția negativă față de antreprenori a scăzut de la 59% în 2014, la 46% în 2015 și 35% în 2016. Reprezentanţii EY România apreciază că schimbarea de percepție din ultimii ani poate fi pusă pe seama creșterii exponențiale a vizibilității antreprenorilor în mass media, prin expunerea poveștilor lor de succes, fie că a fost vorba despre antreprenori cu afaceri mature sau start-up-uri. Acest tip de expunere este unul dintre cei mai eficienți factori de favorabilizare a societății în alegerea căii antreprenoriale. În același timp, inițiativele de sprijinire a antreprenoriatului s-au înmulțit și ele, de la hub-uri și spații comune de lucru pentru start-up-uri, până la programe de mentorat, cursuri și ateliere de antreprenoriat.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.