Facilități fiscale pentru donațiile efectuate în vederea ajutorării persoanelor afectate de conflictul armat din Ucraina
Telex » Știri 8 martie 2022
În contextul evoluției evenimentelor de la granița României, Executivul a adoptat o OUG în vederea stabilirii unor măsuri de sprijin și asistență umanitară. Actul normativ include măsuri pentru a facilita și încuraja societatea civilă, mediul privat și persoanele fizice să facă în continuare donații în beneficiul refugiaților ucraineni, iar organizațiile internaționale să aibă un mecanism mai simplu de colaborare.
Setul de măsuri aprobate de Guvern cuprinde și soluții pentru a facilita accesul cetățenilor ucraineni pe piața muncii din România, astfel încât aceștia să-și poată asigura o sursă de venit din muncă. Astfel, cetățenii ucraineni vor avea posibilitatea să se încadreze în muncă pe teritoriul României în baza declarației pe propria răspundere, dată angajatorului roman. Prin această declarație ei își asumă că îndeplinesc condițiile de pregătire profesională și experiență în activitate necesare ocupării postului pe care urmează să fie încadrați și că nu au antecedente penale incompatibile cu activitatea pe care urmează să o desfășoare pe teritoriul României. De asemenea, cetățenii proveniți din Ucraina vor avea posibilitatea să se încadreze în muncă fără a fi necesară obținerea, de la misiunile diplomatice ale României în Ucraina, a vizei de ședere în scop de muncă.
Actul normativ operează modificări la Legea nr. 273/2006 privind finanțele locale și prevede posibilitatea realizării de donații pentru ajutorarea persoanelor afectate de conflictul armat din Ucraina. Sumele donate vor fi gestionate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care va deschide un cont distinct de disponibil în lei. Contul nu este purtător de dobândă și nu este supus executării silite. Potrivit unui comunicat al Guvernului, aceste sume reprezentând donații în bani se deduc integral din rezultatul fiscal în cazul plătitorilor de impozit pe profit, respectiv se scad integral din baza impozabilă pentru plătitorii de impozit pe venitul microîntreprinderilor. Campania de donare se desfășoară de la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, până la data de 31 decembrie 2022.
În situația în care sumele colectate au fost depuse în valută la instituțiile de credit, acestea se transferă în echivalent lei calculat la cursul de schimb valutar al instituției de credit din ziua transferului.
Toate cheltuielile necesare pentru colectarea fondurilor și pentru gestionarea conturilor deschise în lei și în valută la instituții de credit vor fi suportate prin sume puse la dispoziție de Ministerul Afacerilor Interne în bugetul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
De asemenea, și în domeniul TVA se reglementează ca bunurile și serviciile acordate gratuit în scop umanitar de către persoane impozabile, persoanelor afectate de conflictul armat din Ucraina, să fie considerate bunuri și servicii acordate gratuit în cadrul acțiunilor de sponsorizare sau de mecenat. Bunurile acordate și/sau serviciile respective sunt acordate sau prestate în baza solicitării Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, fiind distribuite direct sau prin intermediul organizațiilor neguvernamentale care și-au exprimat intenția, pe baza documentelor de predare-primire a bunurilor/prestarea serviciilor. Și această măsura este valabilă până la 31 decembrie 2022, inclusiv, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Pentru bunurile/serviciile, inclusiv mijloace financiare, acordate UNICEF, precum și altor organizații internaționale, potrivit regulilor generale ale dreptului internațional sau a prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte, de către contribuabilii plătitori de impozit pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, se prevede instituirea unui regim fiscal special, de exemplu se prevede deductibilitate în limitele aplicabile în prezent cheltuielilor de sponsorizare, fără a exista obligația înscrierii entităților beneficiare respective în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale. Alte modificări, destul de tehnice, se referă la condiționalități privind obligația de a depune declarația informativă privind beneficiarii acestora și pentru bunurile și acordate UNICEF, precum și altor organizații internaționale.
UPDATE: OUG nr. 20/2022 privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri de sprijin și asistență umanitară a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 231 din 8 martie 2022.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial