Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
FAO: Prețurile mondiale la alimente au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele 18 luni

FAO: Prețurile mondiale la alimente au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele 18 luni

Numărul 45, 13-19 nov. 2024  »  Lumea în care trăim

Indicele global al prețurilor produselor alimentare a crescut luna trecută, ajungând la cel mai ridicat nivel din aprilie 2023 până în prezent, a anunțat Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), pe fondul majorării cotațiilor la uleiuri vegetale, transmite Reuters, preluată de Agerpres. FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de prețuri înregistrate la un coș de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr.

În octombrie, acest indice s-a situat la o medie de 127,4 puncte, în creștere de la nivelul de 124,9 puncte înregistrat luna precedentă și cu 5,5% mai mult decât valoarea înregistrată în perioada similară a anului trecut.

Luna trecută, au crescut toate cotațiile, cu excepția cărnii, iar prețul uleiurilor vegetale a urcat cu peste 7%, pe fondul temerilor privind producția de ulei de palmier, a precizat FAO.

Persistența temerilor privind perspectivele producției de zahăr din Brazilia în anul agricol 2024/2025 a sprijinit o creștere mai moderată a prețurilor la zahăr în octombrie. În septembrie, cotațiile la zahăr au urcat cu 10,4%, iar în octombrie au înregistrat un avans de 2,6%.

Prețurile la cereale au urcat cu 0,8% luna trecută. Cotațiile la grâu au crescut, în urma temerilor privind condițiile de plantare din emisfera nordică și în urma introducerii unui prag neoficial la prețul exporturilor de grâu rusesc. La produsele lactate s-a înregistrat o creștere a prețurilor de aproape 2%, iar la carne s-a consemnat un declin de 0,3%, în urma declinului prețului cărnii de porc, în contrast cu avansul la carnea de vită, pe fondul majorării cererii pe plan internațional.

Într-un raport separat, FAO a redus ușor estimările privind producția mondială de cereale în 2024 la 2,851 miliarde de tone, după ce anterior previziona un nivel de 2,853 miliarde de tone. Revizuirea indică o scădere de 0,4% a producției mondiale de cereale în 2024, comparativ cu 2023, deși rămâne la al doilea cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, se arată în raportul FAO.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.