FAO: Preţurile mondiale la alimente au crescut în august pentru a treia lună consecutiv

FAO: Preţurile mondiale la alimente au crescut în august pentru a treia lună consecutiv

Numărul 35-36, 8-21 sept. 2020  »  Lumea în care trăim

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut şi în august, pentru a treia lună consecutiv, stimulat de avansul preţurilor la cereale, uleiuri vegetale şi zahăr, atingând cel mai ridicat nivel înregistrat după luna februarie 2020, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters, citată de Agerpres. FAO publică lunar propriul Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În august, acest indice a crescut până la 96,1 puncte, de la 94,3 puncte luna precedentă.

Potrivit FAO, preţurile la cereale au urcat cu 1,9% în august, comparativ cu luna iulie, şi cu 7%, raportat la aceeaşi lună a anului trecut. În rândul cerealelor de bază, cel mai mult au crescut preţurile la sorg, orz, orez şi porumb, acesta din urmă fiind influenţat de îngrijorările cu privire la perspectivele producţiei americane după recentele pagube provocate culturilor din Iowa.

Preţul uleiurilor vegetale s-a majorat cu 5,9% în august, ajungând la nivelul la care era la începutul anului, când a izbucnit pandemia de coronavirus. Preţul uleiului de palmier a fost influenţat de aşteptata reducere a recoltei în principalele ţări producătoare, care, combinată cu o cerere globală solidă, ar urma să conducă la diminuarea stocurilor.

Preţurile la zahăr au urcat cu 6,7%, comparativ cu luna iulie, reflectând prognozele privind o reducere a producţiei din cauza condiţiilor meteo nefavorabile în Uniunea Europeană şi Thailanda. Cererea puternică de importuri în China a ajutat şi ea să împingă în sus preţurile.

În schimb, preţurile la lactate şi carne au rămas în mare parte nemodificate în luna august, comparativ cu iulie.

În paralel, FAO a dat publicităţii noile estimări privind oferta şi cererea mondială de grâu în sezonul agricol 2020/2021. Astfel, organizaţia estimează că producţia mondială de cereale în 2020 va fi în scădere cu 25 de milioane de tone faţă de prognoza din luna iulie, în principal ca urmare a unei producţii mai mici de porumb în SUA. În pofida acestei reduceri, agenţia se aşteaptă ca, per total, recolta mondială de cereale în acest an să atingă un nivel record de aproape 2,765 miliarde tone, în creştere cu 3% comparativ cu nivelul din 2019. „Recolte record la porumb sunt prognozate pentru Argentina şi Brazilia, iar producţia de sorg ar urma să urce cu 6% faţă de anul precedent. Producţia mondială de orz ar urma să atingă un nou record de 509 milioane tone în 2020”, a informat FAO.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.