FAO: Prețurile mondiale la alimente au scăzut consecutiv timp de 12 luni
Numărul 14-15, 12-25 apr. 2023 » Lumea în care trăim
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a scăzut și în luna martie 2023, pentru a 12-a lună consecutivă, și acum sunt cu 20,5% mai mici decât nivelul record pe care l-au atins în urmă cu un an, după invadarea Ucrainei de către Rusia, a anunțat Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters, preluată de Agerpres. FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de prețuri înregistrate la un coș de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr.
În luna martie 2023, acest indice a scăzut cu 2,1% comparativ cu luna februarie, până la 126,9 puncte, acesta fiind cel mai redus nivel înregistrat după luna iulie 2021.
"Chiar dacă prețurile au scăzut la nivel global, ele sunt în continuare la un nivel ridicat și continuă să crească pe piețele locale, ceea ce ridică noi provocări la adresa securității alimentare. Acest lucru este cu atât mai important în țările în curs de dezvoltare care sunt importatoare nete de alimente, a căror situație a fost agravată de deprecierea monedelor lor în raport cu dolarul american și moneda euro precum și de agravarea poverii datoriilor", a subliniat economistul șef de la FAO, Maximo Torero.
Reculul de luna trecută al prețului mondial al alimentelor a fost cauzat, în principal, de o scădere de 5,6% a prețului cerealelor, în condițiile în care cotațiile internaționale la grâu s-au redus cu 7,1% "împinse în jos de recolta mare din Australia, îmbunătățirea condițiilor culturilor din Uniunea Europeană, livrările mari din Rusia și continuarea exporturilor din porturile ucrainene la Marea Neagră", susține FAO. De asemenea, prețurile mondiale la porumb au scăzut cu 4,6% în luna martie, iar cele la orez cu 3,2%.
O altă categorie de produse alimentare la care prețurile au înregistrat scăderi semnificative în luna martie sunt uleiurile vegetale, în cazul cărora indicele calculat de FAO s-a diminuat cu 3% comparativ cu luna februarie și cu 47,7% comparativ cu nivelul înregistrat în luna martie 2022, grație livrărilor consistente la nivel mondial și cererii reduse de importuri care au dus la diminuarea cotațiilor la uleiurile de soia, rapiță și floarea soarelui.
În schimb, prețurile la zahăr au crescut cu 1,5% în luna martie și au atins cel mai ridicat nivel de după luna octombrie 2016, iar prețurile la carne au crescut cu 0,8%.
De asemenea, FAO și-a îmbunătățit estimările privind producția mondială de grâu în 2023, care ar urma să se ridice la 786 milioane de tone, fiind cu 1,3% mai mică decât cea din 2022 și a doua cea mai mare producție de grâu înregistrată vreodată în istorie. "Suprafețe însămânțate cu o întindere apropiată de maximul istoric sunt preconizate pentru Asia, în timp ce condițiile secetoase vor afecta Africa de Nord și sudul Europei", susține FAO. De asemenea, Organizația cu sediul la Roma și-a îmbunătățit și estimările privind producția mondială de cereale în 2022 până la 2,777 miliarde de tone, ceea ce înseamnă că a fost cu doar 1,2% mai mică decât cea din 2021.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național