FAO: Prețurile mondiale la alimente au urcat în octombrie 2019, pentru prima dată în ultimele cinci luni
Numărul 43, 12-18 nov. 2019 » Lumea în care trăim
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a urcat în octombrie, pentru prima dată în ultimele cinci luni, în urma creșterii cotațiilor la zahăr și cereale, a anunțat Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters, citată de Agerpres. După cum am mai informat, FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de prețuri înregistrate la un coș de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr. În octombrie, acest indice a avut o valoare de 172,7 puncte, în creștere cu 1,7% față de luna precedentă.
Prețul la zahăr a urcat cu 5,8% comparativ cu septembrie, pe fondul perspectivelor privind reducerea livrărilor în acest sezon. De asemenea, prețul la cereale a crescut cu 4,2%, în timp ce prețul uleiurilor vegetale a urcat cu 0,5% în octombrie, atingând cel mai ridicat nivel din ultimele 13 luni, iar carnea s-a scumpit cu 0,9%.
În schimb, a scăzut prețul lactatelor cu 0,7% luna trecută.
În paralel, FAO și-a înrăutățit estimările privind producția mondială de cereale în 2019 cu aproximativ două milioane tone, până la 2,704 miliarde tone, dar încă în creștere cu 1,8% față de nivelul din 2018.
Producția globală de grâu ar urma să ajungă la 765 milioane tone, în scădere cu aproape un milion de tone față de precedenta prognoză, dar în creștere cu 4,5% față de 2018. „Cele mai recente previziuni vin, în principal, în urma reducerii perspectivelor privind producția globală de orez și grâu, care nu compensează estimările privind majorarea producției de porumb”, a subliniat organizația internațională.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial