Fapte și date
Numărul 7, 26 feb. - 4 mar. 2025 » La început a fost cuvântul...
Importanta tematică economico-socială de actualitate abordată în mass-media ar câștiga mult sub aspect calitativ dacă, în toate cazurile, s-ar respecta măcar regulile elementare ale comunicării publice corecte. Așa, de exemplu, într-o analiză publicată de o revistă săptămânală de profil s-a afirmat că „datele de care dispunem în momentul de față permit cunoașterea unor dinamici și evoluții din prezent care...”. Evident, când vorbim despre „dinamici” implicăm, obligatoriu, „evoluțiile”, întrucât la mijloc se află același parcurs în timp și spațiu. De asemenea, nu există niciun fel de deosebire între sintagma „în prezent” și cea „în momentul de față”.
La rândul său, un participant la o dezbatere televizată a considera că „sunt unele inițiative care se transformă în fapte, în rezultate nu numai pozitive, ci și utile, precum și benefice”. Or, dacă avem de-a face cu „inițiative” acestea sunt prin ele însele „fapte”, iar calificativul de „pozitiv” include, de la sine înțeles, „utilul”, în vreme ce noțiunea de „util” include, desigur, caracterul „benefic”.
Nu mai puțin eronată este o frază dintr-un reportaj radiofonic. „Nu ne putem limita doar la consemnarea unor fapte, ci trebuie să reținem ceea ce s-a întâmplat, chiar dacă este vorba despre simple luări la cunoștință”. Păi, în acest exemplu, nu se depășește limita unei (unor) „consemnări” din moment ce se cantonează tot la nivelul de „simple luări la cunoștință”. În ceea ce ne privește, nu ne „limităm” la „simple consemnări”, ci – pe bază de fapte – remarcăm în ce anume constă eroarea și modalitățile de a o evita. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor