Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Femeile reprezintă 28% din forța de muncă globală în domenii legate de tehnologie

Femeile reprezintă 28% din forța de muncă globală în domenii legate de tehnologie

Telex » Știri 9 martie 2023  

Femeile reprezintă mai puțin de o treime (28%) din forța de muncă globală în domeniile care au legătură cu tehnologia, conform unui raport al Băncii Mondiale, citat de reprezentanții platformei enterprise de comerț digital, VTEX, relatează Agerpres. În acest context, compania anunță cea de-a doua ediție a clasamentului Top 20 femei în comerț, ierarhie creată pentru a recunoaște meritele femeilor care au un impact în industria comerțului digital și pentru a le celebra realizările.

"Clasamentul nostru Top 20 femei în comerț este o dovadă a muncii și a realizărilor incredibile ale acestor femei de carieră. Sperăm că, prin evidențierea realizărilor lor, putem încuraja și inspira mai multe femei să urmeze o carieră de succes în comerțul digital, contribuind, de asemenea, la creșterea diversității industriei noastre", a declarat Santiago Naranjo, chief revenue officer la VTEX, într-un comunicat al companiei.

În viziunea specialiștilor VTEX, reprezentarea femeilor în tehnologie rămâne o problemă semnificativă. Astfel, potrivit unui raport al Băncii Mondiale, femeile reprezintă mai puțin de o treime (28%) din forța de muncă mondială în domeniile legate de tehnologie.

Top 20 Femei în Comerț își propune să atragă atenția asupra acestei probleme și să prezinte aportul valoros al femeilor în acest domeniu, deoarece, conform unui sondaj realizat de Accenture în 2020, doar 21% dintre femei cred că pot avea o carieră de succes în comerțul digital.

Clasamentul "Top 20 Femei în Comerț" cuprinde de la antreprenoare și lideri de afaceri la experte în marketing și tehnologie și alte profesioniste care fac diferența în industria comerțului digital la nivel mondial.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.