Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale

FGA a plătit 1,25 milioane lei în 248 de dosare Astra

Telex » Știri 4 mai 2016  

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a plătit marți 1,256 milioane de lei către creditorii de asigurări ai companiei Astra Asigurări, pentru 248 de dosare, a anunţat, miercuri, preşedintele Consiliului de Administraţie al FGA, Carmen Radu, într-o conferinţă. Aceasta a precizat că plăţile vor continua în perioada următoare pentru toate dosarele aprobate la plată în Comisia specială a FGA.

Potrivit instituţiei, până la data de 25 aprilie 2016 au fost avizate în Comisia specială 4.195 de dosare, din care un număr de 24 au fost respinse. Suma aprobată la plată pentru celelalte 4.171 de dosare depăşeşte 16,117 milioane de lei. Plăţile se vor efectua în funcţie de varianta aleasă de fiecare creditor de asigurări: într-un cont bancar prin virament, prin mandat poştal sau cash, la orice agenţie a băncii Raiffeisen.

FGA reaminteşte potenţialilor creditori de asigurări ai companiei Astra Asigurări că, potrivit art. 266 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, instituţia este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale doar către creditorii de asigurări care au depus cereri de plată şi care au dosarele complete. Plata despăgubirilor se va face în limita a 450.000 lei pentru fiecare creditor de asigurare al societăţii aflate în faliment.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a anunţat, pe 29 aprilie, că va începe plăţile către creditorii de asigurări ai Astra, după ce, pe 28 aprilie, Curtea de Apel Bucureşti a admis definitiv falimentul societăţii Astra Asigurări.

Plățile către foștii asigurați Astra Asigurări ar putea dura până la 20 de luni

Plăţile către foştii asiguraţi ai Astra Asigurări ar putea dura până la 20 de luni, unele dosare fiind în diferite faze în instanţă, a anunţat, miercuri, preşedintele Consiliului de Administraţie al Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA), Carmen Radu, într-o conferinţă, informează Agerpres.

„Din estimările pe care noi le-am făcut până acum, ar fi o perioadă între 14 şi 18 luni, poate chiar şi 20 de luni, pentru că unele dosare se află în instanţă. Peste 5.000 de dosare se află în instanţele din România în diferite faze procesuale”, a declarat Carmen Radu, întrebată de jurnalişti cât ar putea dura procesul de efectuare a plăţilor către foştii asiguraţi ai Astra Asigurări.

„De ieri (n.r. 3 mai), Fondul de Asigurare a început deja plata contravalorii acestor dosare care au fost aprobate în comisia specială şi anume ieri au fost plătite 248 de dosare reprezentând o sumă de 1,256 milioane de lei şi pot să vă spun că în această dimineaţă am primit informaţia că au mai fost plătite încă 106 dosare cu o sumă de peste 679.000 de lei. Deci, până în acest moment, sunt plătite peste 354 de dosare cu o sumă de 1,9 milioane de lei”, a precizat Carmen Radu.

(Sursa: Agerpres)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.