Filiala București: Înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară
Numărul 5-6, 26 aprilie - 9 mai 2016 » Dezvoltare personală
Filiala CECCAR București organizează, în perioada 27-28 aprilie, începând cu ora 16.30, cursul Înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), susținut de lect. univ. dr. Florentin Caloian.
Cursul, parte a Programului Național de Dezvoltare Profesională Continuă, va dezbate principalele modificări în domeniu, într-o manieră bine structurată, astfel încât membrii care vor participa să își însușească informațiile necesare în vederea aplicării corecte a standardelor.
Pentru mai multe detalii vă rugăm să consultați site-ul filialei la adresa www.ceccarbucuresti.ro.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc