Filiala CECCAR București – participare la Conferința națională Politica fiscală a României și impactul ei asupra dezvoltării societății românești

Filiala CECCAR București – participare la Conferința națională Politica fiscală a României și impactul ei asupra dezvoltării societății românești

Numărul 9, 24-30 mai 2016  »  Agenda CECCAR

Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, în colaborare cu Academia Română – Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” și Centrul de Cercetări Financiare și Monetare „Victor Slăvescu”, a organizat, în perioada 10-12 mai a.c., a treia ediție a Conferinței naționale Politica fiscală a României și impactul ei asupra dezvoltării societății românești.

Filiala București a participat la Conferința națională Politica fiscală a României și impactul ei asupra dezvoltării societății româneștiLa eveniment au participat, alături de nume importante ale mediului academic, reprezentanții conducerii Filialei CECCAR București, lect. univ. dr. Florentin Caloian, președinte, și ec. Elena Boban, director executiv, în calitate de invitați de onoare, împreună cu asist. univ. dr. Florin Dobre, secretar general IFA România, care a expus tema Reguli anti-abuz între esență și apartenență. Și cu această ocazie, conducerea filialei a prezentat organismul profesional CECCAR, cu o istorie de 95 de ani, făcând referire la protocoalele existente cu unele instituții de învățământ superior pentru programe de masterat ce permit echivalarea examenului de admitere la stagiu, informațiile vizând studenții prezenți în sala din cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”. Totodată, participanților la eveniment le-au fost expuse detalii privind Fundația CECCAR – Centrul de Excelență în Business și Economie, care constituie un instrument de formare personală atât în domeniul financiar-contabil, cât și în alte arii de interes.

La conferință a participat, din partea Ministerului Finanțelor Publice, dr. Elena Iordache, director general adjunct, Direcția Legislație Cod Fiscal, care a prezentat aspecte-cheie din sfera fiscală, cu referire la aplicarea reglementărilor Codului fiscal în vigoare.

Evenimentul a prilejuit lansarea volumelor Drept fiscal. Fiscalitate – Obligații fiscale – Declarații fiscale (autori: prof. univ. dr. Dan Drosu Șaguna, asist. univ. dr. Daniela Iuliana Radu) și Fiscalitate și finanțele întreprinderii (autori: conf. univ. dr. Roxana Ionescu, conf. univ. dr. Daniela Penu), lucrări profesionale de interes pentru practicanții din sfera fiscalității.

Unele dintre obiectivele conferinței au fost stimularea procesului inovării, ca efect al implementării rezultatelor cercetării științifice, și dezvoltarea tehnico-economică în etapa actuală pentru redresarea economică a societății. Totodată, scopul dezbaterilor l-au constituit integrarea comunității științifice românești în activitățile comunității științifice internaționale, precum și armonizarea sistemului fiscal din România cu cel al Uniunii Europene. Discuțiile au avut în vedere identificarea unor tehnici de prevenire și combatere a evaziunii fiscale de la nivel național.

Conferința a fost structurată în trei secțiuni: Politica fiscală și sistemul fiscal din România; Bugetul – instrument de politică fiscală și echilibru macroeconomic; Fiscalitate comparată.

Organizatorii au lansat invitația conducerii Filialei CECCAR București de a lua parte la cea de-a V-a ediție a Conferinței naționale cu participare internațională Conjuncturi și direcții noi în dezvoltarea economică, ce va avea loc în 25 mai, la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” București, invitație ce va fi onorată de directorul executiv și de președintele filialei.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.