Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Filiala CECCAR București: Seminar cu reprezentanți ai ONPCSB despre prevenirea și sancționarea spălării banilor și combaterea terorismului

Filiala CECCAR București: Seminar cu reprezentanți ai ONPCSB despre prevenirea și sancționarea spălării banilor și combaterea terorismului

Numărul 34, 22-28 noiembrie 2016  »  Agenda CECCAR

Membri ai Filialei CECCAR București au participat marți, 15 noiembrie a.c., la seminarul cu tema Prevenirea și sancționarea spălării banilor. Măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, susținut de reprezentanți ai Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB).

Întâlnirea profesională a avut loc la sediul filialei și a făcut parte din programul anual al Oficiului, dedicat instruirii entităților raportoare. Potrivit legislației în vigoare, profesioniștii contabili sunt entități raportoare prevăzute la art. 10 lit. e) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare.

Discuțiile, moderate de Andrei Aurel, vicepreședinte al Filialei CECCAR București, au abordat aspecte de ordin practic privind aplicarea dispozițiilor legale în domeniul combaterii spălării banilor și finanțării terorismului, tipologii de spălare a banilor/finanțare a terorismului, implementarea regimului sancțiunilor internaționale.

Reprezentanți ai ONPCSB au adus în atenția participanților și au dezbătut cu aceștia:
  • Cunoașterea clientelei și monitorizarea relației de afaceri: conformitate, supraveghere și controlMihaela Drăgoiu, șef serviciu, Direcția Supraveghere și Control;
  • Dezbaterea cadrului legal în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor/finanțării terorismului – Emilia Dimache, șeful Serviciului Juridic;
  • Aplicarea regimului sancțiunilor internaționale – Georgeta Ana Petre, analist financiar, Compartimentul Sancțiuni Internaționale și Finanțarea Terorismului – Direcția Cooperare Interinstituțională și Relații Internaționale.

Pornind de la cadrul general al fenomenului de spălare a banilor, reprezentanții ONPCSB au prezentat membrilor obligațiile pe care le au în calitate de entități raportoare, principala fiind raportarea eventualelor tranzacții suspecte pe care le depistează în situațiile societăților pe care le gestionează, profesioniștii contabili fiind, așa cum i-au numit reprezentanții Oficiului, „persoanele cu cel mai mare acces la datele unei societăți”. S-a amintit, de asemenea, că atât fenomenul de spălare a banilor, cât și cel de finanțare a terorismului pot fi combătute pornind chiar de la cunoașterea clientului final – este absolut necesar ca expertul contabil/contabilul autorizat să își cunoască de fiecare dată clientul final, să știe pentru cine prestează serviciile.

Pe parcursul întâlnirii, membrii au obținut informații utile care, puse în practică, pot duce la diminuarea fenomenelor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului, amenințări vizate a fi înlăturate prin activitatea ONPCSB.

La întâlnirea cu membrii au luat parte și președintele Filialei CECCAR București, lect. univ. dr. Florentin Caloian, și directorul executiv, ec. Elena Boban.

Membrii filialei au manifestat interes față de informațiile prezentate de reprezentanții Oficiului, afirmând că vor lua măsurile necesare pentru a susține diminuarea fenomenelor de spălare a banilor și finanțare a terorismului.

Filiala CECCAR București: Seminar cu reprezentanți ai ONPCSB despre prevenirea și sancționarea spălării banilor și combaterea terorismului



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.