Filiala CECCAR Dâmbovița: Schimb de experiență cu mediul de afaceri și AJFP Dâmbovița
Numărul 20-21, 16-29 august 2016 » Agenda CECCAR
Membri ai Filialei CECCAR Dâmbovița au participat, alături de reprezentanți ai mediului de afaceri, de conducători ai compartimentelor financiar-contabile din diverse entități economice, la întâlnirea cu contribuabilii organizată de AJFP Dâmbovița, ce a avut loc la Târgoviște, la începutul lunii august. Prin participarea filialei au fost consolidate relațiile de colaborare dintre CECCAR Dâmbovița și AJFP, prin care se urmărește schimbul de experiență cu instituții autorizate în interpretarea legislației fiscale și a celei contabile.
Cu această ocazie, Cătălin Dumitru, manager public AJFP Dâmbovița, a trecut în revistă câteva aspecte organizatorice privind înființarea Ghișeului unic, calendarul obligațiilor fiscale aferente lunii august 2016, dar și legislația actualizată, cuprinzând ultimele modificări ce vizează relația contribuabil-stat.
Dezbaterile s-au concentrat asupra informațiilor cuprinse în Declarația 394 și modalitatea de completare a formularului, reprezentantul AJFP oferindu-le celor prezenți toate detaliile solicitate cu privire la legislația în vigoare și aplicarea corectă a acesteia în activitatea zilnică.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial