Cronica săptămânii trecute a consemnat mai multe manifestări dedicate filmului românesc. De la câteva premiere până la desfășurarea Zilei Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică din București, asemenea evenimente s-au definit printr-o încărcătură ideatică deosebită. Cum era firesc, s-au trecut în revistă numeroase reușite, consacrate prin recunoașteri internaționale de mare prestigiu. Totodată, o selecție de opt pelicule realizate de studenții actuali ai Facultății de Film a confirmat, cât se poate de convingător, că există talente, creatori – de la regizori până la actori, de la producători la alți specialiști în cele mai variate domenii ale cinematografiei – care anticipează noi și importante succese.

Ceea ce-mi propun, în acest comentariu, nu reprezintă judecăți de valoare, o prelungire a activității cronicarilor de film, ci doar conturarea cadrului în care s-a adus la cunoștința cinefililor o informație de larg interes: dacă în 2016 s-au prezentat 21 de premiere românești de lungmetraj, pentru 2017 sunt programate 27 de premiere. Se poate vorbi, deci, despre un real progres în acest domeniu al artei atât de îndrăgit de toate generațiile de spectatori fideli.

Chiar dacă numărul cinematografelor a scăzut dramatic, practic, în București ponderea cea mai mare având-o sălile din mall-uri, au existat și recorduri de spectatori. De pildă, două filme – Selfie 69 și Două lozuri – au depășit recordul de până acum în materie de încasări. Sigur, există o relație strânsă între calitatea producțiilor cinematografice și volumul încasărilor, respectiv măsura în care se recuperează cheltuielile. Nu putem să uităm nicio clipă că industria cinematografică funcționează într-o economie de piață concurențială. În plus, televiziunile și rețelele de socializare au „capturat” o foarte mare parte din publicul cinefil. Este, desigur, meritoriu faptul că multe televiziuni programează filme românești, de regulă cele clasice, realizate cu mulți ani în urmă, dar de acolo nu vin încasările fără de care industria cinematografică ar fi, în totalitatea ei, falimentară. De aici, preocupări deosebite pentru asigurarea unei finanțări, cel puțin la limita de jos a necesarului. Tocmai de aceea se impune a se releva faptul că pentru cele 27 de lungmetraje care vor avea premiere în 2017 s-a asigurat respectiva finanțare, inclusiv cu unele resurse din bugetul Ministerului Culturii. De asemenea, se cere subliniat că există și mult entuziasm în rândurile slujitorilor cinematografiei românești, că numeroși creatori din domeniu pun mai presus de toate cauza filmului autohton.

Pentru perioada imediat următoare sunt programate mari festivaluri și gale pentru decernarea celor mai importante premii. Este un motiv de satisfacție pentru noi, toți românii, că pelicule ale creatorilor noștri au fost selectate și nominalizate la asemenea manifestări. Cine ar putea – cinefil sau nu – să nu aprecieze acest fapt? Nu sunt prea multe satisfacțiile de acest gen pentru a desconsidera faptul că filmul românesc se situează în prezent pe valul novator al cinematografiei mondiale. Există valoarea în sine și, tocmai de aceea, cine știe să o prețuiască aduce cele mai mari servicii domeniilor în care concetățeni de-ai noștri se remarcă prin creații deosebite.