Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Financial Times: Vânzările de mașini electrice în Europa Occidentală le-au depășit pe cele ale modelelor diesel pentru prima dată

Financial Times: Vânzările de mașini electrice în Europa Occidentală le-au depășit pe cele ale modelelor diesel pentru prima dată

Telex » Știri 18 ianuarie 2022  

Vânzările de mașini electrice în Europa Occidentală le-au depășit pe cele ale modelelor diesel pentru prima dată, în decembrie 2021, arată datele preliminare, șoferii continuând să aleagă mașini ecologice subvenționate în defavoarea celor care depind de combustibilul care a provocat în 2015 scandalul emisiilor la Volkswagen, se arată într-o analiză a publicației britanice Financial Times (FT). Mai mult de o cincime dintre noile mașini vândute pe 18 piețe europene, inclusiv Marea Britanie, erau alimentate exclusiv pe baterii, în timp ce mașinile diesel, inclusiv diesel hibrid, au reprezentat mai puțin de 19% din vânzări, susține analistul auto independent Matthias Schmidt.

Datorită subvențiilor generoase din Germania și din alte țări, precum și reglementărilor stricte introduse în 2020, care forțează producătorii auto din UE să vândă mai multe vehicule cu emisii scăzute, vânzările de mașini electrice sunt în creștere constantă.

Tendința a accelerat în trimestrul patru din 2021, când Tesla a dovedit că s-a adaptat mai bine decât rivalele la deficitul global de semiconductori, livrând un număr record de mașini electrice - 309.000.

De asemenea, producătorii auto europeni au accelerat vânzările de vehicule electrice în decembrie, pentru a reduce flota de mașini poluante și a evita amenzile de la Bruxelles, după ce au prioritizat producția celor mai profitabile modele, în special SUV-urile care poluează masiv, în timpul crizei provocate de perturbările din lanțurile de aprovizionare.

Ca rezultat, luna trecută au fost vândute 176.000 vehicule complet electrice în Europa Occidentală, un nivel record, și de peste șase ori mai mult decât în decembrie 2020. Comparativ, în decembrie 2021 au fost vândute aproape 160.000 modele diesel.

Vânzările de mașini diesel sunt în declin accentuat de când a izbucnit scandalul emisiilor - Dieselgate. În 2015, modelele diesel reprezentau mai mult de jumătate din livrările din Europa Occidentală.

În timp ce noile modele de vehicule electrice au atras noi clienți, interzicerea mașinilor diesel mai vechi în unele orașe și majorarea taxelor pentru modelele diesel pe unele piețe cheie au afectat semnificativ livrările de vehicule diesel, a explica Schmidt.

În Germania, cea mai mare piață auto din Europa, prețul de revânzare a vehiculelor diesel este, de asemenea, nesigur, după ce noua coaliție aflată la guvernare a indicat că intenționează să reexamineze creditele fiscale pentru combustibil, care în prezent fac ca motorina să fie cu aproximativ 0,14 euro pe litru mai ieftină decât benzina premium.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.