Finanțări de peste 1,5 miliarde euro accesate prin Bursa de Valori București în primele zece luni
Numărul 43, 17-23 nov. 2021 » Piața de capital
Bursa de Valori București (BVB) anunță că în primele zece luni ale anului au fost listate 25 de emisiuni de obligațiuni, 9 noi emisiuni de titluri de stat și 19 emisiuni de acțiuni, iar rundele de finanțare derulate însumează peste 1,5 miliarde euro, conform unui raport lunar al BVB, citat de Agerpres. „Bursa românească a dovedit că poate susține finanțarea unor proiecte semnificative ca număr și volum: pentru acest an, vorbim de un număr record de runde de finanțare prin emisiuni de obligațiuni și de acțiuni, a căror valoare cumulată a depășit 1,5 miliarde euro. În ultimii trei ani, la BVB s-au derulat runde de finanțare de circa 3,5 miliarde euro. Avem semnale că trendul listărilor va continua și că tot mai multe companii au înțeles care sunt avantajele listării pe bursă. La rândul nostru, pentru a pune în valoare companiile românești de pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare, am creat primul indice, BET AeRO, care să reflecte dinamica acestui segment”, a declarat Radu Hanga, președintele Consiliului de Administrație al BVB.
Companiile listate la BVB au reușit să obțină performanțe importante în primele zece luni ale acestui an. Piața de capital din România a înregistrat creșteri de 35,1% pentru companiile din componența indicelui BET-TR, care include și dividendele, și de 28,5% pentru cele mai lichide 19 companii incluse în indicele BET. Valoarea totală a tranzacțiilor realizate pe Piața Reglementată cu toate tipurile de instrumente financiare a ajuns la 15,5 miliarde lei, echivalentul a 3,16 miliarde euro, în creștere cu 17,3% față de primele zece luni ale anului anterior. Creșteri semnificative au avut loc și în ceea ce privește lichiditatea: pe Piața Reglementată, valoarea medie zilnică de tranzacționare cu toate tipurile de instrumente a ajuns la 73,7 milioane lei, în urcare cu 16,8% față de perioada ianuarie-octombrie a anului trecut.
„Succesul rundelor de finanțare derulate până acum demonstrează pe deplin rolul fundamental pe care îl are bursa în susținerea economiei românești, rol care a devenit cu atât mai valoros într-un context intern și internațional dominat de pandemia de coronavirus și într-un moment în care atragerea de resurse financiare este mai importantă decât oricând. Pentru a stimula și mai mult dezvoltarea companiilor care nu sunt prezente pe piața reglementată, ne-am propus să redefinim actualul Sistem Multilateral de Tranzacționare, care include piața AeRO, și ne dorim să obținem autorizarea AeRO ca piață de creștere: AeRO Growth Market”, a afirmat Adrian Tănase, directorul general al BVB.
Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) a înregistrat o evoluție pozitivă accelerată în primele zece luni ale anului, când tranzacțiile cu toate tipurile de instrumente financiare s-au cifrat la 1,27 miliarde lei (+269%). În ceea ce privește luna octombrie, lichiditatea medie zilnică a fost de 7,2 milioane lei, în creștere cu 324% față de nivelul de 1,7 milioane lei în octombrie 2020. Pentru a putea oferi investitorilor un reper privind evoluția acestui segment, Bursa de Valori București a lansat, la 11 octombrie, primul indice dedicat segmentului AeRO. BET AeRO include 20 de companii care la momentul lansării reprezentau 40% din capitalizarea companiilor românești de pe AeRO.
Per ansamblu, companiile românești listate la BVB au devenit din ce în ce mai valoroase: capitalizarea totală a societăților de pe piața reglementată și AeRO a ajuns la 232 miliarde lei (echivalentul a 47 miliarde euro) la final de octombrie, o creștere de peste 40% obținută doar în acest an. Potrivit raportului, începând cu 20 septembrie 2021, companiile românești au devenit mai vizibile pe radarul investitorilor internaționali după ce România și-a majorat prezența în indicii furnizorului global FTSE Russell la cinci companii: Banca Transilvania (TLV), Nuclearelectrica (SNN), OMV Petrom (SNP), TeraPlast (TRP) în indicii FTSE Global All-Cap și Bittnet (BNET) în indicele FTSE Global Micro-Cap.
Bursa de Valori București continuă demersurile de dezvoltare a pieței interne și, concomitent cu lansarea BET AeRO pe 11 octombrie, a lansat alți doi indici pentru Piața Reglementată. BET-TRN și BET-XT-TRN reprezintă variantele de randament total net ale indicilor BET-TR și BET-XT-TR. Pentru a impulsiona trendul actual caracterizat de listări accelerate, BVB a aprobat simplificarea procedurii de listare pe Segmentul Multilateral de Tranzacționare, procedură care va intra în vigoare la începutul anului viitor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial