Finanțările rambursabile contractare de autoritățile locale au fost plafonate la 1,2 miliarde lei anual
Telex » Știri
29 noiembrie 2016
Limita anuală privind finanțările rambursabile (precum împrumuturi de la bănci comerciale sau alte instituții de credit, emisiuni de titluri de valoare, leasing financiar) care pot fi contractate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, reprezentând datorie publică locală, va fi de 1,2 miliarde lei pentru fiecare dintre anii 2016, 2017 și 2018, a stabilit astăzi Guvernul, printr-o Hotărâre. Aceeaşi limită anuală de 1,2 miliarde lei pentru fiecare dintre cei trei ani menţionaţi a fost stabilită pentru tragerile din finanțările rambursabile contractate sau care urmează să fie contractate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale.
„Aceste limite anuale pentru contractarea finanțărilor rambursabile și efectuarea tragerilor din finanțările rambursabile au fost stabilite pentru încadrarea în nivelul anual al deficitului bugetului general consolidat. Trebuie menționat că aceste plafoane nu cuprind finanțările rambursabile destinate refinanțării datoriei publice locale și nici pe cele alocate proiectelor care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, inclusiv cele cuprinse în Planul Elen de Reconstrucție și Dezvoltare a Balcanilor”, se precizează într-un comunicat al Guvernului.
Unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pot contracta sau garanta finanțări rambursabile interne sau externe, pe termen scurt, mediu și lung, pentru realizarea de investiții publice de interes local, precum și pentru refinanțarea datoriei publice locale (conform Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare). Comisia de autorizare a împrumuturilor locale autorizează finanțările rambursabile care urmează să fie contractate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, precum și tragerile ce se pot efectua din finanțările rambursabile, cu încadrarea în limitele anuale.
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale