MyWIZ - Business în cloud
Finlanda și România, țările UE cu cele mai mari consumuri interne de materiale

Finlanda și România, țările UE cu cele mai mari consumuri interne de materiale

Telex » Știri 14 iulie 2021  

Consumul intern de materiale la nivelul Uniunii Europene a scăzut în 2020 până la 13,4 tone pe persoană de la 14,1 tone în 2019, țările membre cu cel mai mare consum intern de materiale fiind Finlanda (31 tone pe persoană) și România (29 tone pe persoană), mai mult decât dublu față de media din UE, arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres. La polul opus, țările membre cu cele mai mici consumuri interne de materiale sunt Italia (7 tone pe persoană) și Spania (8 tone pe persoană). Consumul intern de materiale în fiecare țară este influențat de zestrea naturală de resurse materiale, care constituie un element structural important pentru fiecare economie.

La nivelul UE, mineralele nemetalice au fost responsabile pentru jumătate (52%) din consumul intern de materiale în 2020, urmate de biomasă (24%), combustibili fosili (18%) și minereuri metalice (5%).

În rândul statelor membre, există diferențe semnificative când vine vorba despre consumul de minerale nemetalice, de la 2 tone pe persoană în Țările de Jos până la 23 de tone pe persoană în România. Eurostat subliniază că aceste diferențe de la o țară la alta pot fi rezultatul unui nivel diferit al activităților de construcții, densității populației și mărimii infrastructurii de transport, precum rețeaua rutieră.

De la începutul acestui mileniu și până anul trecut, consumul intern de materiale în UE a scăzut de la 15,4 la 13,4 tone pe persoană, în timp ce consumul de biomasă a rămas practic stabil în această perioadă, spre deosebire de consumul de minereuri metalice și mineralele nemetalice, care au fost ambele puternic influențate de criza economică și financiară din 2008 – 2009. În 2020, consumurile de biomasă, minerale metalice și nemetalice au fost la un nivel comparabil cu cel din urmă cu 20 de ani. În schimb, consumul de combustibili fosili a scăzut în ultimele două decenii.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.