Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Fitch: Clubul țărilor cu rating AAA ar putea crește pentru prima dată în aproape un deceniu

Fitch: Clubul țărilor cu rating AAA ar putea crește pentru prima dată în aproape un deceniu

Numărul 45, 26 nov. - 2 dec. 2019  »  Lumea în care trăim

Agenția de evaluare financiară Fitch a anunțat zilele trecute că numărul țărilor care beneficiază de ratingul de top „AAA” ar putea crește anul viitor, pentru prima dată în aproape un deceniu, atât Austria cât și Finlanda putând beneficia de o posibilă revizuire în creștere a calificativelor, transmite Reuters, citată de Agerpres. Cele două beneficiază din 2008 de ratinguri „AA” cu perspectivă pozitivă, se arată în cel mai recent raport al Fitch.

„Ar fi primele ratinguri suverane atribuite de Fitch care își vor redobândi calificativele «AAA»”, informează agenția de evaluare financiară.

Pe plan global, 75% din perspectivele ratingurilor suverane sunt stabile, deși există diferențe regionale; de exemplu, în America Latină „există un procentaj disproporționat de perspective negative ale ratingurilor”. „Orientul Mijlociu și Africa au mai multe perspective negative decât stabile, dar cu o marjă mai mică decât oricând din 2014”, se arată în raportul Fitch.

De asemenea, agenția apreciază că guvernele ar putea adopta mai multe măsuri de stimulare fiscală și monetară pentru a contracara încetinirea economiei, dar nu vor putea contracara deplin efectele negative ale războiului comercial.

Reamintim că, la 8 noiembrie, Fitch a confirmat ratingurile pentru datoriile pe termen lung în valută și monedă locală ale României la „BBB minus”, perspectiva asociată pentru ambele calificative fiind stabilă.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.