Florin Cîțu: Angajații companiilor private se pot vaccina la locul de muncă; vor avea acces și familiile
Telex » Știri
21 aprilie 2021
Premierul Florin Cîțu a anunțat că angajații din companiile private se pot vaccina la locul de muncă, cu avizul DSP, menționând că vor avea acces și membrii familiilor acestora, informează Agerpres. „Am avut două întâlniri foarte importante în ceea ce privește campania de vaccinare. (…) Am schimbat câteva lucruri, în special modalitatea în care angajații din companiile private se pot vaccina la locul de muncă, cu ajutorul operatorilor economici și după ce sunt avizați de DSP. Am vorbit cu cei de la DSP acum câteva zile, săptămâna trecută, și am spus să susțină acest demers cu toate eforturile. M-am întâlnit cu reprezentanții organizațiilor oamenilor de afaceri, camerelor de comerț, Consiliul IMM-urilor, Hora, CDR, producătorii de medicamente, dar, foarte important, cu ONG-urile și asociațiile pacienților. Avem nevoie de această campanie de vaccinare să fie extinsă”, a afirmat premierul.
El a adăugat că în aceste centre vor avea acces și membrii familiilor angajaților: „Revenind la campania de vaccinare a angajaților din companii, un lucru în plus, vor avea acces și membrii familiilor. În acele comunități unde nu există centre de vaccinare, dar există acest centru de vaccinare al companiilor respective, cei din comunitate vor putea să se vaccineze. Vom avea grijă ca logistica să permită acest lucru”, a mai spus premierul.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului