Florin Cîțu anunță „primul buget cu o abordare multianuală” și menținerea țintei de deficit de 7%
Telex » Știri
27 ianuarie 2021
Proiectul legii bugetului este în întârziere pentru că este primul cu o abordare multianuală și pentru că va corecta o serie de măsuri luate în trecut și care au avut un efect devastator asupra economiei, a declarat astăzi, la finalul ședinței de Guvern, premierul Florin Cîțu, citat de Mediafax. Permierul a precizat că Guvernul își menține construcția bugetară pe țintele anunțate, cum ar fi deficitul de 7%, iar proiectul ar putea ajunge în Parlament săptămâna viitoare.
Bugetul trebuie făcut astfel încât să păstreze încrederea investitorilor, a Comisiei Europene și a agențiilor de rating, dar și să susțină relansarea economiei. „Începem bugetarea multianuală”, a spus Florin Cîțu, care a adăugat că este analizat și bugetul anului viitor.
Premierul a menţionat că în ședința de Guvern a avut discuții cu toți miniștrii, de la care așteaptă măsuri de restructurare, amintind de situația companiilor de stat sau de modificarea legii salarizării, astfel încât să fie eliminate cheltuielile ineficiente.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc